Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Moldova nu va primi ultima tranşă în cadrul programului cu FMI, în valoare de $76 milioane

25 apr. 2013,, 09:00   Economie
4504 1
Foto : noi.md
Moldova nu va primi ultima tranşă din cadrul programului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pe termen de trei ani, în valoare de $76,3 mil., au comunicat agenţiei "Infotag" surse care cunosc situaţia îndeaproape.

"Moldova nu va primi tranşa, pentru că programul se încheie luni, 29 aprilie, iar misiunea de evaluare ordinară nu a mai venit să constate onorarea de către Moldova a angajamentelor asumate şi finalizarea cu succes a celui de-al şaselea, ultimul, studiu al programului", a declarat sursa, solicitînd anonimatul.

Ea a mai comunicat că decizia de prelungire a programului nu a fost luată, iar întrebată dacă se negociază un memorandum nou, a răspuns negativ, invocînd criza politică din ţară.

Programul FMI cu Moldova pe termen de trei ani a fost încheiat pe 29 ianuarie 2010 şi prevede o susţinere financiară totală de 369,6 mil. drepturi speciale de tragere (SDR) (circa $570 mil.), dintre care 320 mil. SDR (circa $490 mil.) republica le-a primit. În noiembrie 2012, programul de finanţare de trei ani, care urma să se încheie pe 29 ianuarie 2013, a fost prelungit cu trei luni. Se aştepta ca în timpul unei vizite din februarie-martie, experţii misiunii să evalueze programul şi să decidă în privinţa alocării tranşei pentru R.Moldova chiar pînă la sfîrşitul lunii aprilie curent. Dar vizita misiunii de evaluare ordinare a FMI, planificată pentru sfîrşitul lunii februarie, a fost amînată pentru un termen nedefinit. FMI a chemat autorităţile să ducă la capăt realizarea măsurilor necesare, asigurînd astfel buna finalizare a celui de-al şaselea, ultimul, studiu al programului. După încheierea acestui al şaselea studiu al programului FMI, Moldova urma să obţină circa $76 mil.

La mijlocul lunii martie, vicepremierul, ministrul Economiei în exerciţiu, Valeriu Lazăr, anunţase că Moldova în relaţia cu FMI "a revenit la situaţia din noiembrie 2009, cînd nu avea nicio înţelegere cu FMI". Potrivit oficialului, încrederea a fost subminată, pentru că republica "nu şi-a onorat angajamentele şi a adoptat o serie de acte legislative fără a le coordona cu FMI", în special, fiind vorba despre "majorarea neplanificată a pensiilor, instituirea impozitului unic în agricultură, mărirea salariilor funcţionarilor publici, dar şi lăsarea în conturile speciale ale gospodăriilor agricole şi ale producătorilor de zahăr a 12% din cele 20% de TVA, cu achitarea reală la buget a numai 8% de TVA". Mai tîrziu, prim-ministrul în exerciţiu, Vlad Filat, afirmase că misiunea fondului va sosi totuşi la Chişinău, în viitorul apropiat, iar data sosirii şi agenda vor fi stabilite ulterior, dar vizita nu a avut loc nici pînă azi.

R.Moldova a aderat la FMI pe 12 august 1992, deţinînd la fond o cotă de 123,2 mil. SDR (circa $191 mil.) sau 0,05% din total. Dreptul de vot al Moldovei la FMI reprezintă 1973 de voturi sau 0,08% din total. FMI întruneşte 188 de ţări-membre. În anul 2012, beneficiul net al FMI a constituit 1,5 mld. SDR - $2,307 mld.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?