Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Noi detalii despre cazul Baștovoi

24 apr. 2013,, 13:08   Societate
4045 0
Foto: unimedia.info
Dosarul fostului vicepreşedinte al ”Ascom Group”, Andrei Baştovoi, se află în faza finală. Anunțul a fost făcut de avocatul lui Baștovoi, Gheorghe Susarenco, scrie NOI.md.

Avocatul susține că, cel mai probabil, după sărbătorile pascale va fi oferită o sentință clientului său. De asemenea, el crede că Baștovoi va fi achitat. „Aștept să triumfe justiția”, a spus Susarenco.

Amintim că Andrei Baștovoi este suspectat în patru cauze penale – trei, pentru delapidare de fonduri în proporţii deosebit de mari şi una pentru că ar fi comandat asasinatul fostului său şef de la ”Ascom Group”, miliardarul Anatol Stati.

Din data de 15 decembrie 2012, Baștovoi se află în arest la domiciliu.

Totodată, Gheorghe Susarenco s-a arătat nemulțumit de faptul că în lista semnatarilor Declarației de Independență a Republicii Moldova, decorați cu Ordinul Republicii prin decret prezidențial pe 16 aprilie, nu s-a regăsit și numele clientului său, Andrei Baștovoi, din motiv că are dosar penal.

„Andrei Baștovoi a fost un militant al mișcării liberale de la acea vreme. Timofti trebuie să înainteze un decret și să-l decoreze și pe el. A fost încălcată prezumpția nevinovăției, atîta timp cît nu există o sentință de condamnare, suspectul se consideră nevinovat”, a spus Susarenco.

„S-a făcut o nedreptate față de actul de independență în Republica Moldova”, a adăugat el.

Pe data de 16 aprilie, 227 de deputați din primul Parlament, semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova, au fost decorați de șeful statului cu cea mai înaltă distincție de stat, „Ordinul Republicii”. În listă nu s-a regăsit Andrei Baștovoi și Pantelei Sandulache.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?