X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4031

Grecia acordă rezidenţă străinilor care investesc peste 250.000 de euro pe piaţa imobiliară locală

23 apr. 2013,, 10:59   Externe
3089 0
Foto : glavred.info
Grecia va acorda drept de rezidenţă străinilor care investesc peste 250.000 de euro în achiziţia sau închirierea unei proprietăţi, parte a unui plan de revigorare a sectorului imobiliar şi de a încuraja turismul.

Măsura, aprobată săptămîna trecută de parlament, a fost susţinută puternic de companiile din sectorul imobiliar, ca urmare a cererii din străinătate, mai ales din China, Rusia şi ţări arabe. Astfel de procedee sînt deja în vigoare în state europene precum Ungaria, Portugalia şi Spania.

Investitorii în piaţa imobiliară din Grecia vor putea scăpa de procesul birocratic foarte dificil al obţinerii dreptului de intrare şi şedere în zona Schengen, notează AFP.

Permisul va fi acordat de Atena pentru 5 ani cu posibilitatea de a fi reînnoit. Posesorul va avea dreptul de a călători liber şi de a sta pînă la 3 luni în zona Schengen, însă nu va avea şi dreptul de a munci. Piaţa imobiliară elenă a scăzut puternic în contextul crizei economice severe prin care trece ţara.

Cipru a anunţat recent că va oferi cetăţenie străinilor care au pierdut peste 3 milioane de euro în restructurarea băncilor locale, impusă în acordul de ajutor extern cu zona euro, parte a eforturilor guvernului de a determina investitorii să nu părăsească insula. Măsura Ciprului vizează în principal cetăţeni ruşi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?