Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4039

Judecătorii vor să aibă dreptul la inițiativă legislativă

4 mar. 2017,, 09:20   Societate
2600 4

Sistemul judecătoresc ar trebui să aibă un rol activ în promovarea şi implementarea schimbărilor din domeniul justiţiei, susține președintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, citat de Noi.md.

În cadrul Adunării Generale a Judecătorilor, președintele CSJ a menționat că nimeni nu cunoaşte mai bine situaţia din justiţie decît cei din interior. În acest sens, Poalelungi s-a pronunțat pentru modificarea Constituţiei și includerea Consiliului Superior al Magistraturii în lista autorităților cu drept de inițiativă legislativă.

Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a subliniat că cele mai valoroase contribuţii în domeniul ştiinţei juridice au fost aduse de către practicieni, în special de către judecători. „Legile sînt o consecinţă a unui proces democratic interactiv complex, şi prin urmare, judecătorii trebuie să fie parte din acest proces. Procesul democratic trebuie să reprezinte, în sens larg, o conversaţie purtată între legislatori, experţii executivului şi judecători” , a declarat Mihai Poalelungi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?