X 
Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

A devenit cunoscută data vizitei lui Dodon la Bruxelles

24 ian. 2017,, 15:30   Politică
4588 6

Preşedintele Igor Dodon va efectua la 6-7 februarie o vizită la Bruxelles.

Detaliile vizitei au fost discutate la întrevederea şefului statului cu şeful Delegaţiei UE în RM, Pirkka Tapiola.

Dodon a informat pe reţelele de socializare că sînt planificate mai multe întrevederi cu conducerea Comisiei Europene, a Consiliului European şi cu alţi oficiali de rang înalt din UE.

"Vom discuta despre relaţiile bilaterale, implementarea Acordului de asociere cu UE, dar şi despre deficienţele şi lacunele care sînt evidente după doi ani de implementare. I-am transmis domnului ambasador proiectul Memorandumului privind cooperarea dintre Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova, acord pe care intenţionez să-l semnez cu Uniunea Euroasiatică şi care nu contravine Acordului de asociere cu UE", a menţionat preşedintele.

În opinia lui Dodon, Moldova trebuie să menţină relaţii bune cu UE, să stabilească un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă, să colaboreze şi cu Estul, şi cu Vestul în interesele cetăţenilor RM.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?