Transnistria stiri: 1435
Preşedintele stiri: 4037

Ghimpu: Filat-premier însemnă pierderea viitoarelor alegeri

2 apr. 2013,, 15:24   Politică
5142 11
Foto: noi.md
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, susţine în continuare că Vlad Filat trebuie să renunţe la ideea de a candida la funcția de premier. Liderul PL consideră că asta ar însemna stoparea cursului european al ţării, dar și alegeri ordinare în 2014. Potrivit lui Ghimpu, un alt factor care va stopa dezvoltarea europeană a Republicii Moldova sînt alegerile anticipate, relatează NOI.md.

“Trebuie să ştim cu ce mergem în continuare – cu un guvern compromis sau alegem grîul de neghină şi nu compromitem încrederea pe care ne-au acordat-o europenii. Totul depinde de Filat. Nu noi am denunţat acordul şi am stat la sfat cu alţii cînd s-a denunţat acordul. Acesta este Filat şi partidul al cărui preşedinte este. Trebuie să se orienteze şi să aleagă ce este mai important – integrarea europeană sau alegerea lui în funcţia de prim-ministru”, susţine liberalul. Referindu-se la eventual vot al PD pentru Vlad Filat, Ghimpu a spus că „acum dacă PD alege să parcurgă drumul alături de PLDM, le urez succes”.

Totodată, liberalul spune că partidul său este de acord cu formarea AIE-3, însă cu condiţia ca Filat să nu mai fie premier. Asta deoarece, din cauza lui Vlad Filat, AIE-3 ar putea pierde la alegerile ordinare din 2014.

"După alegerile anticipate vor veni la guvernare alte partide, care vor opta pentru o altă direcţie, cea de integrare eurasiatică", a precizat liberalul.

La ședința Consiliului Republican al PL a fost luată decizia ca partidul să nu voteze pentru desemnarea lui Vlad Filat la funcţia de premier. În același timp, Vlad Filat a spus că liberalii vor trebui să-și asume riscul declanșării anticipatelor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?