Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Tarifele pentru călătoriile cu transportul auto de pasageri vor fi liberalizate – Boris Gherasim

26 mar. 2013,, 16:27   Societate
7792 0
Foto: totul.md
Tarifele pentru călătoriile interurbane cu transportul auto de pasageri vor fi stabilite liberalizat, în baza cererii şi ofertei. Despre aceasta a declarat pentru Agenţia "Infotag" viceministrul în exerciţiu al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Boris Gherasim.

El a reamintit că "degrabă va intra în vigoare noul Cod al transportului auto, care prevede liberalizarea preţurilor".

"Transportatorii vor putea stabili tarifele pe care le doresc. Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern şi a fost înaintat Parlamentului spre examinare, iar transportatorii ştiu despre acest lucru. Nu este clar de ce au ridicat din nou problema pasagerilor care se bucură de facilităţi. Există legea potrivit căreia pasagerilor cu facilităţi trebuie să le fie respectate drepturile", a menţionat Gherasim.

El a mai comunicat că nu există datorii faţă de transportatori, există o metodologie prin intermediul căreia se verifică numărul persoanelor cu facilităţi de transport, iar cheltuielile sînt restituite.

Potrivit lui Gherasim, există şapte categorii de cetăţeni care se bucură de dreptul de a călători gratuit sau achită parţial pentru călătoriile în transportul public.

Congresul transportatorilor şi drumarilor a adoptat o decizie care prevede că, începînd cu data de 1 aprilie, nu mai transportă persoane care se bucură de facilităţi în transportul public de pasageri.

Transportatorii au propus majorarea tarifelor pentru o călătorie cu cel puţin 20%. Ei au motivat această necesitate cu majorarea altor preţuri de care depind. Costul unei călătorii cu autobuzul se încadrează între 0,36-0,38 lei pentru un km. Anterior, factorii responsabili din cadrul ministerului de resort declarau că majorarea preţurilor pentru călătoriile cu rutele interurbane nu va avea loc, indiferent de cerinţele transportatorilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?