Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Amendamentele ce limitează atribuţiile președintelui în domeniul securităţii, publicate

23 dec. 2016,, 11:55   Politică
2832 2

În ziua învestirii preşedintelui, au intrat în vigoare amendamentele care limitează atribuţiile şefului statului în domeniul securităţii.

Modificările în lege au fost aprobate săptămîna trecută şi au fost publicate vineri în "Monitorul oficial".

Potrivit acestora, preşedintele este lipsit de dreptul de a aproba Consiliul Suprem de Securitate (CSS). Conform noii legi, din componenţa CSS fac parte preşedintele Parlamentului, prim-ministrul, preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică, ministrul de interne, directorul Serviciului Informaţii şi Securitate, procurorul general şi guvernatorul Băncii Naţionale.

În funcția de secretar al CSS poate fi desemnat un cetăţean al Moldovei cu studii superioare, fără antecedente penale, cu o reputaţie ireproşabilă, avînd o vechime de cel puţin cinci ani în cadrul organelor de securitate a statului, al forţelor armate, al organelor afacerilor interne. De asemenea, acesta nu trebuie să fie membru de partid şi nici să fi desfăşurat activităţi politice în ultimii 10 ani. Preşedinte al CSS este şeful statului. Anterior, componenţa numerică şi nominală, atribuţiile şi programul de lucru al CSS erau aprobate de preşedintele Republicii Moldova.

CSS este un organ consultativ, care analizează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale în domeniul asigurării securităţii naţionale şi prezintă recomandări preşedintelui ţării în probleme de politică externă şi internă a statului.

Săptămîna trecută, preşedintele Nicolae Timofti a desfăşurat ultima şedinţă a CSS în componenţa actuală. În perioada mandatului său, el a prezidat 18 şedinţe ale CSS. În această perioadă componenţa CSS s-a schimbat în funcţie de componenţa coaliţiei de guvernare. În special, membri ai CSS au fost liderii partidelor ce fac parte din coaliţia de guvernare.

Tot vineri au fost publicate amendamentele la lege potrivit cărora Serviciul Protecţie şi Pază de Stat (SPPS) trece în subordinea Guvernului. Conform noilor prevederi, prim-ministrul dispune acordarea protecţiei demnitarilor sau membrilor de familie ai acestora, la solicitarea scrisă a instituţiilor interesate sau din iniţiativă proprie, dacă se constată o stare de pericol sau dacă există informaţii despre organizarea de acţiuni prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi sănătatea lor.

Potrivit documentului, Serviciul este condus de un director, numit şi eliberat din funcţie de către Guvern, la propunerea prim-ministrului. De asemenea, lista sediilor de lucru, a reşedinţelor şi obiectelor aflate în paza Serviciului este stabilită prin hotărîre de guvern. Colegiul Serviciului este compus din 11 membri. Componenţa Colegiului se aprobă, la fel, prin hotărîre de Guvern. Anterior, SPPS era subordonat preşedintelui, iar dispoziţiile enumerate mai sus îi reveneau, de asemenea, şefului statului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?