Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 510

Desenul lui Leonardo da Vinci care nu va putea fi vîndut (FOTO)

21 dec. 2016,, 04:00   Externe
3919 0

Autorităţile franceze au refuzat să elibereze certificatul de export pentru lucrare, astfel încât aceasta va rămâne în Franţa.

Conform lefigaro.fr, în luna martie a acestui an, un cetăţean francez a oferit unei case de licitaţii, spre vânzare, un desen care se afla în proprietatea familiei sale. Expertiza lucrării a dovedit că este vorba despre un desen original executat de Leonardo da Vinci, lucrare a cărei valoare a fost estimată la 15 milioane de euro.

Pentru a vinde desenul atribuit maestrului Renaşterii, casa de licitaţii a solicitat, recent, o autorizaţie de export, dar autorităţile franceze cu atribuţii în domeniul patrimoniului naţional au refuzat să elibereze documentul. Astfel, oricine va fi cumpărătorul lucrării, desenul lui Leonardo va rămâne în Franţa.

Desenul reprezintă martiriul Sfântului Sebastian şi ar putea intra în colecţiile muzeului Luvru, dacă va fi achiziţionat de statul francez. Conform legii, statul are la dispoziţie trei ani pentru a face o ofertă în acest sens, timp în care poate solicita sprijinul unui mecena pentru achiziţia lucrării, sau poate organiza o subscripţie publică.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?