X 
Transnistria stiri: 1434
Preşedintele stiri: 4033

Volumul vînzărilor pe piaţa telefoniei mobile din Moldova, în anul 2012, a crescut cu 3,4% - pînă la 3,7 miliarde lei

13 mar. 2013,, 10:22   Economie
3903 0
Foto: protv.ro
Volumul total al vînzărilor pe piaţa telefoniei mobile din Republica Moldova, în anul 2012, a constituit 3 miliarde 732,9 milioane lei, în creştere cu 3,4%, comparativ cu anul 2011. Potrivit informaţiei acordate NOI.md de surse din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), acest indice s-a majorat datorită creşterii numărului de utilizatori şi a traficului în reţelele mobile.

Astfel, toţi cei trei furnizori de pe piaţa din Moldova au obţinut o creştere a veniturilor provenite din vînzarea serviciilor de comunicaţii mobile. SA “Moldtelecom” a majorat volumul vînzărilor cu 42,8% - pînă la 184,9 mil. lei, SA „Moldcell” – cu 3,4% - pînă la 954,4 mil. lei, SA “Orange Moldova” - cu 1,4% - pînă la 2 mld. 593,6 mil. lei. Totodată, în anul 2012, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) de comunicaţii mobile s-a redus, faţă de anul 2011, cu 8,5% şi a însumat 79,2 lei. “Orange Moldova” a înregistrat un ARPU de 99,7 lei, „Moldcell” – de 53,5 lei şi “Moldtelecom”– de 59,8 lei. Diminuarea acestui indicator a fost cauzată de reducerea tarifelor la serviciile oferite utilizatorilor finali şi a tarifelor la serviciile angro pentru terminarea apelurilor în reţelele mobile deţinute de cei trei furnizori. Reducerea graduală a tarifelor angro este una din obligaţiile speciale preventive impuse de ANRCETI furnizorilor nominalizaţi.

Potrivit datelor ANRCETI, în anul 2012, cotele de piaţă ale celor trei furnizori de comunicaţii mobile, în funcţie de cifra de afaceri, nu s-au schimbat în mod semnificativ. Cota de piaţă a companiei “Orange Moldova” s-a redus, faţă de anul 2011, cu 1,4 p. p. şi a constituit 69,48%, cota SA “Moldtelecom” a crescut cu 1,4 p. p. şi a alcătuit 4,95%, iar cota SA „Moldcell” practic a rămas la acelaşi nivel – de 25,57%. Volumul total al traficului de voce în reţelele de comunicaţii mobile a sporit, comparativ cu anul 2011, cu 7 % şi a depăşit cifra de 5,4 mld. minute. Traficul mediu lunar de voce per utilizator (MoU) a scăzut cu 8,6 % şi a alcătuit 121 minute (peste două ore). Evoluţia dată a fost cauzată de diminuarea acestui indicator în reţelele „Moldcell” şi “Moldtelecom” cu 36 % şi, respectiv, cu 6,3% şi de creşterea nesemnificativă a acestuia - de circa 0,4% - în reţeaua “Orange Moldova”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?