X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Vinificaţia Moldovei corespunde standardelor internaţionale ale industriei vinicole – Nicolae Taran

19 feb. 2013,, 14:53   Societate
4023 0
Foto: telegraph.co.uk
Vinificaţia R.Moldova se dezvoltă în conformitate cu tendinţele impuse pe arena mondială a industriei vinului, a relatat agenţiei "Infotag" Nicolae Taran, vicepreşedintele Uniunii Oenologilor, preşedintele uneia dintre comisiile de degustare de vinuri, în cadrul celui de-al 22-lea concurs internaţional de vinuri şi băuturi spirtoase "CHISINAU & SPIRITS CONTEST", care s-a desfăşurat în weekendul trecut la Chişinău.

"O ramură preferabilă a vinificaţiei mondiale este producerea vinurilor seci, de culori roze. Dacă pînă nu demult, la concursuri erau expuse doar cîteva mostre ale acestor vinuri, în acest an au fost prezentate 18, dintre care jumătate aparţineau industriei vinicole moldoveneşti. Şi toate au fost de o calitate impecabilă. A apărut pe piaţă şi o altă categorie de vinuri, cum ar fi cele naturale dulci – o altă tendinţă în practica vinicolă mondială. Pînă acum, asemenea vinuri erau expuse, în special, de producătorii din Cehia, Slovacia, România. În anul curent, printre aceste vinuri, atît de activ solicitate de consumatorii din Europa, au apărut şi cele produse în Moldova, care au surprins plăcut prin calitatea lor, a spus Taran.

Această mare performanţă a vinificatorilor moldoveni a fost remarcată şi de John Salvi, Master of Wine, preşedintele Asociaţiei vinurilor şi băuturilor spirtoase din Marea Britanie, membru al Academiei internaţionale a vinificaţiei şi vinului (Marea Britanie).

În discuţie cu reporterul "Infotag", el a spus că, în perioada de cinci ani care a trecut din momentul participării sale la precedentul concurs, producătorii de vinuri şi băuturi spirtoase din R.Moldova au impus un alt nivel al competitivităţii producţiei.

"Am cele mai bune impresii în urma degustării vinurilor locale", a menţionat John Salvi.

Comunicarea rezultatelor concursului şi ceremonia de desemnare a învingătorilor va avea loc miercuri, 20 februarie, cînd se va încheia desfăşurarea celei de-a 22-a expoziţii mondiale specializate "ExpoVin Moldova' 2013".

În anul 2012, în cadrul concursului "CHISINAU WINES & SPIRITS CONTEST" au participat 60 de producători de vinuri din 12 ţări: Republica Moldova, Republica Cehă, Slovacia, Azerbaidjan, Georgia, România, Belarus, Ungaria, Armenia, Rusia, Ucraina şi Turcia. Cele patru comisii de degustare au avut de apreciat 231 mostre de vinuri şi băuturi spirtoase. Printre organizatorii concursului se numără "Poliproject Exhibitions" şi Uniunea Oenologilor din R.Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?