Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4025

Sindicaliștii din sănătate ar putea ieși la proteste din cauza ordinelor ministrului Usatîi

30 ian. 2013,, 11:30   Societate
2917 1
Foto: newsmoldova.md
Sindicaliștii din sănătate ar putea ieși la proteste în cazul în care nu vor fi anulate Ordinele Ministerului Sănătății cu privire la reorganizarea unor instituții medico-sanitare publice din țară. Despre aceasta au declarat sindicaliştii de ramură, întruniţi ieri, 29 ianuarie, în cadrul şedinței extraordinare a Biroului Executiv al Sindicatului „Sănătatea”, relatează NOI.md.

Potrivit membrilor sindicatului, ordinele Ministerului Sănătății sînt ilegale, contravin prevederilor unui șir de acte normative, iar aplicarea acestora ar prejudicia grav interesele personalului care activează în cadrul instituțiilor ce urmează a fi reorganizate. Sindicaliștii mai spun că aceste măsuri nu vor contribui la îmbunătățirea asistenței medicale acordate populației și nu vor duce la economisirea resurselor financiare alocate.

În aceste condiții, membrii sindicatului „Sănătatea” vor cere Guvernului, Parlamentului și Președinției anularea de urgență a ordinelor semnate de ministrul Sănătății, Andrei Usatîi, precum și demiterea acestuia. Totodată, în timpul apropiat va fi organizat Forumul Național al Medicilor, în cadrul căruia va fi pusă în discuție situația din sistemul sănătății și identificate cele mai eficiente căi de dezvoltare și reformare.

Sindicatul „Sănătatea” are peste 50 de mii de membri și este membru cu drepturi depline al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?