Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Oamenii legii recomandă posesorilor de arme să renunțe la ele în perioada sărbătorilor

5 ian. 2013,, 10:00   Societate
3071 1
Foto : 1tir.ro
Numărul incidentelor comise cu arma de foc în 2012 s-a diminuat cu 15 la sută comparativ cu 2011. Astfel, anul trecut, au fost înregistrate un număr de 121 de incidente, comparativ cu 142 înregistrate în 2011. Totodată, pe parcursul anului 2012, pentru diverse încălcări admise, oamenii legii au retras şi anulat 732 permise de portarmă (392 în 2011), precum și au depistat şi ridicat, 208 arme păstrate ilegal (150 în 2011), relatează NOI.md.

Potrivit MAI, de cele mai dese ori incidentele au fost cauzate de utilizarea armelor deteriorate, încălcarea regulilor de port şi folosire armelor, neatenţia la mînuirea armelor sau efectuarea împuşcăturilor involuntare, precum și păstrarea ilegală a acestora. Pentru evitarea diferitor incidente nedorite, specialiștii Ministerului Afacerilor Interne recomandă posesorilor de arme să renunțe la acestea, mai ales în perioada sărbătorilor, dar și să limiteze accesul la ele a membrilor familiei, rudelor, oaspeţilor sau altor persoane străine.

Pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu arma, posesorii acesteia riscă o sancţiune contravenţională sau penală, precum şi retragerea şi anularea permisului de portarmă pentru cinci ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?