X 

Noutăţi

ceremonie

La Orhei a fost inaugurată o staţie de epurare a apelor uzate
19 sep. 2013,, 11:06  
La Orhei a fost inaugurată o staţie de epurare a apelor uzate La Orhei s-a deschis o staţie de epurare a apelor uzate, cu capacitatea de a asigura cu apă potabilă oraşul în totalitate (35 de mii de locuitori), iar în timpul apropiat, la reţea vor fi conectate satele Mitoc, Selişte şi Lucăşeuca. Potrivit Agenţiei "Infotag", la deschiderea obiectului, care a avut loc
Au fost desemnaţi învingătorii ediției a IIIa a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii
11 sep. 2013,, 10:08  
Au fost desemnaţi învingătorii ediției a III-a a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii Biblioteca Naţională a anunţat marţi învingătorii ediției a III-a a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii, care s-a desfăşurat în perioada 31 august - 5 septembrie, fiind organizat sub patronajul UNESCO şi primei doamne a Republicii Moldova, Margareta Timofti. Potrivit Agenţiei "Infotag", directoru
Ducesa de Cambridge la ultima apariţie în public înainte de a naşte Catherine a fost naşa unui vas de croazieră Foto
14 iun. 2013,, 17:50  
Ducesa de Cambridge, la ultima apariţie în public înainte de a naşte. Catherine a fost "naşa" unui vas de croazieră - Foto Soţia Prinţului William, ducesa de Cambridge, a fost "naşa" unui vas de croazieră, joi, la Southampton, aceasta fiind ultima apariţie în public a lui Catherine înainte ca ea să devină mamă. Nava de lux "Royal Princess" a fost "botezată" cu o sticlă de şampanie "Nebuchednezzar of Moet et Chandon" în valoa
Berlusconi a adormit în plină ceremonie la un eveniment diplomatic
28 apr. 2013,, 11:11  
Berlusconi a adormit în plină ceremonie, la un eveniment diplomatic Renumitul politician italian a fost prezent la inaugurarea bibliotecii-muzeu George W. Bush din Dallas. Deşi se afla în plină ceremonie, cel supranumit "Il Cavaliere" a tras un pui de somn. Poate că de vină a fost fusul orar, poate oboseala adunată în ultima vreme, cert este că Silvio Berlusconi a simţit n
ceremonie
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016