Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Record periculos: cel mai mic nivel de gheață înregistrat vreodată în Antarctica

27 sep. 2023,, 05:00   Ştiinţă şi IT
2806 0

Antarctica a doborît probabil un nou record pentru cea mai puțină gheață anuală de pe continent, mai puțin decît nivelul minim anterior cu un milion de kilometri pătrați, scrie The Guardian.

Noul semn este cel mai recent dintr-un șir de recorduri pentru gheața de pe continent. Iar oamenii de știință se tem că încălzirea globală ar fi putut muta regiunea într-o nouă eră de dispariție a gheții, cu consecințe de mare anvergură asupra climei și asupra nivelului mării, transmite stiri.tvr.ro

Cercetătorii au transmis că la 10 septembrie, gheața marină din Antarctica avea întinderea maximă anuală de 16,96 de milioane de km², fiind cel mai mic nivel din 1979 încoace. Întinderea maximă atinsă în acest an este cu 1,03 milioane de km² mai mică decît recordul anterior.

Dr. Will Hobbs, un om de știință al gheții marine la Universitatea din Tasmania, a spus că din aprilie rata de creștere a gheții marine din Antarctica a fost „foarte, foarte lentă. Acesta nu este doar o schimbare mare față de medie, ci și față de recordul anterior. În luna mai era destul de evident că ne confruntam cu ceva spectaculos”, a explicat expertul. El a spus că pierderile de gheață din regiunea Mării Ross au fost cauzate probabil de vîntul care a împins gheața împotriva continentului, aducînd aer cald. Dar vremea nu reprezintă o explicație suficientă pentru motivele care au dus la pierderea gheții în restul continentului.

Gheața marină a Antarcticii trece printr-un ciclu anual, atingînd cea mai scăzută extindere în fiecare februarie și cele mai înalte niveluri în septembrie. Gheața de mare a Antarcticii a fost relativ stabilă pînă cînd a fost doborît un nou record de vară în 2016. De atunci, au fost stabilite alte minime record, inclusiv în luna februarie, cînd s-a doborît recordul pentru cel mai scăzut minim de vară.


Oamenii de știință cred că în spatele fenomenelor stă o combinație între variabilitatea naturală și încălzirea globală. Hobbs crede că „bariera științifică” nu a fost încă depășită, pentru a permite oamenilor de știință să spună cu încredere că înregistrările sînt cauzate de încălzirea globală. Însă ce se poate spune este că pierderea gheții marine a fost în concordanță cu proiecțiile privind schimbările climatice. Centrul Național de Date pentru Zăpadă și Gheață din SUA (NSIDC) a spus că pierderile de gheață din 2016 au fost probabil legate de încălzirea stratului superior al oceanului.

„Există o anumită îngrijorare că acesta ar putea fi începutul unei tendințe pe termen lung de declin pentru gheața din Antarctica, deoarece oceanele se încălzesc la nivel global, iar amestecul de apă caldă în stratul polar al Oceanului de Sud ar putea continua”, a transmis Centrul Național de Date pentru Zăpadă și Gheață din SUA.

Dr. Ariaan Purich, un specialist în climă specializat în Antarctica și Oceanul de Sud la Universitatea Monash, a declarat că pierderea gheții marine a avut consecințe de amploare asupra planetei. Gheața de mare ajută la păstrarea gheții de pe uscat, împiedică pătrunderea ei în ocean, ceea ce ar putea ridica nivelul mării cu cîțiva metri.

Gheața marină reflectă și energia soarelui înapoi în spațiu. Purich a explicat că, dacă avem mai puțină gheață marină, oceanul este mult mai expus la energia soarelui, ceea ce duce iarăși la încălzirea Oceanului Sudic și la topirea mai intensă a gheții.

0
0
0
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?