Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Wizz Air a anulat mai multe curse din România, planificate pentru zilele următoare

9 aug. 2023,, 22:05   Externe
2139 0

Compania aeriană Wizz Air a anunțat miercuri că vor avea loc noi anulări de zboruri, fără a preciza însă cu exactitate în ce zile sau pentru care destinații.

„Wizz Air anunță că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultînd în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații”, precizează compania, transmite Noi.md cu referire la adevarul.ro.

Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opțiunea rambursării complete prin metoda inițială de plată sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare. În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenție de turism, fie ea și online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenția care deține rezervarea, pentru a face modificările necesare. Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privința e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

„Wizz Air își cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea noastră.”, au mai declarat reprezentanții companiei.

Compania aeriană a refuzat să răspundă solicitării jurnațiștilor de la Adevărul privind zilele în care se vor opera anulările sau care sînt destinațiile, precizînd doar că „pasagerii vor fi informați direct”.


Cu doar o zi înainte, ieri, Wizz Air a explicat, într-o informare remisă presei, care au fost motivele anulării zborurilor, precizînd că niciodată nu au fost nouă anulări într-o singură zi.

„Wizz Air colaborează în mod activ cu autoritățile române. Wizz Air este dedicată menținerii celui mai înalt nivel de satisfacție a clienților. Ca urmare a unor perturbări neprevăzute, cauzate de factori care deseori sunt în afara controlului companiei aeriene, cum ar fi grevele controlorilor de trafic aerian și personalului din aeroporturi, condițiile meteorologice și provocările din lanțul de aprovizionare cu piese, Wizz Air a fost nevoită să anuleze unele dintre zborurile sale, dar niciodată pînă la nouă zboruri pe zi, așa cum a fost afirmat în mass-media”, spuneau reprezentanții companiei, referindu-se la declarația recentă a secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu.

1
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?