X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4014

Un foarte rar diamant roz va fi scos la licitaţie

30 mar. 2023,, 23:00   Externe
2675 0

Un diamant roz, considerat "cel mai rar dintre cele rare" şi estimat la 35 de milioane de dolari, va fi scos la licitaţie în luna iunie la New York, a anunţat miercuri casa Sotheby's, informează AFP.

Această piatră preţioasă "fără impurităţi" are 10,57 de carate şi a fost extrasă în 2019 dintr-o mină din Botswana, minereul brut avînd iniţial 23,78 de carate. Nestemata va fi pusă în vînzare pe 8 iunie la New York, metropola americană fiind considerată principalul centru internaţional al artei şi al luxului.

Potrivit casei Sotheby's, deţinută de magnatul franco-marocan-israelian Patrick Drahi, licitaţia diamantului "Eternal Pink" va avea loc în cadrul unei săptămîni speciale, ce va fi dedicată vînzărilor de bijuterii.

"Avem de-a face cu diamantul cel mai rar dintre cele rare, a cărui piatră nu suportă nicio comparaţie", a declarat Alexander Eblen, directorul departamentului de bijuterii din cadrul casei Sotheby's.

"Evaluat la circa 3,3 milioane de dolari per carat, adică puţin peste 35 de milioane de dolari în total, aceasta reprezintă cea mai mare estimare per carat pentru o piatră preţioasă prezentată pe piaţă", a adăugat el.

Pe o piaţă a licitaţiilor aflată în plin avînt la New York, casele Sotheby's, Christie's şi Philips mizează şi pe alte sectoare decît pictura şi sculptura, inclusiv pe bijuterii, articole vestimentare şi obiecte de mobilier care au aparţinut unor staruri ale artelor, literaturii şi sportului.

Experţii casei Sotheby's estimează că acest diamant roz - unul dintre cele mai căutate de către investitori - este "mult mai rar decît un tablou al pictorului suprarealist belgian Rene Magritte sau decît un tablou al maestrului american al curentului pop-art Andy Warhol", datorită purităţii şi perfecţiunii sale.

Actualul record absolut de preţ care a fost plătit vreodată la o licitaţie pentru un diamant roz a fost stabilit la Hong Kong în 2017 şi este de 71,2 milioane de dolari. Diamantul roz Williamson a fost şi el vîndut tot la Hong Kong, în 2022, cu suma de 57,7 milioane de dolari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?