Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Un cuplu a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

19 apr. 03:00   Externe
2139 0

În timp ce-și renovau bucătăria din casa lor veche, doi soți din Dorset, Anglia, au descoperit o comoară formată din peste 1.000 de monede vechi, din secolul al XVII-lea, care era ascunsă sub podea.

Betty și Robert Fooks au decis să scoată pardoseala de beton din bucătărie, pentru a mări înălțimea încăperii.

Robert, care este inginer agronom, s-a apucat de treabă și în scurt timp a descoperit un vas din ceramică smălțuită plin cu monede vechi de 400 de ani, potrivit digi24.ro.

Soții au contactat poliția locală, care i-a direcționat către British Museum, pentru identificare. Monedele, cunoscute sub numele de tezaurul Poorton, sînt acum scoase la vânzare de o casă de licitații din Dorchester, cei doi soți așteptându-se să încaseze aproximativ 35.000 de lire sterline.

„Este un conac vechi de 400 de ani, așa că este mult de lucru la el. Am înlocuit podele și pereți din piatră și am decis să coborâm nivelul parterului pentru a ne oferi mai multă înălțime până la tavan.Într-o seară, eu eram cu copiii și soțul meu săpa cu un târnăcop în bucătărie când m-a sunat să spună că a găsit ceva. A pus toate monedele într-o găleată. Dacă n-am fi coborât podeaua, ar fi rămas ascunse acolo. Presupun că persoana a intenționat să le recupereze, dar nu a mai avut ocazia”, a povestit Betty.


Acest tezaur, descoperit în octombrie 2019, conține monede de aur și argint vechi de aproximativ 400 de ani. Julian Smith, specialist de la casa de licitații, a declarat: „Casa este situată într-un mic sat din vestul Dorsetului și este o clădire lungă din secolul al XVII-lea. Proprietatea a fost achiziționată de actualii proprietari în 2019, care au început un amplu proiect de renovare. Când au înlocuit pardoseala, au găsit monedele. Acestea au fost la British Museum pentru identificare și curățare.” Vânzarea lor a fost programată pentru data de 23 aprilie.

4
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?