Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Un bărbat a simulat de 20 de ori atacuri de cord în restaurante pentru a primi mîncare gratis

10 oct. 2023,, 23:00   Externe
2148 0

Un bărbat în vîrstă de 50 de ani, originar din Lituania, a simulat un atac de cord în cel puțin 20 de restaurante din Spania pentru a evita să plătească nota de plată.

Informația este relatată de The Sun.

În toate localurile, de dragul mîncării gratuite, bărbatul a recurs la aceeași înscenare: se prefăcea că leșină și se întindea pe podea. Potrivit unuia dintre proprietarii restaurantelor înșelate, lituanianul a băut mai multe pahare de whisky și a mîncat o salată Olivier în localul său înainte de a simula o criză.

La scurt timp după ce farsa a fost descoperită, fotografia bărbatului a fost trimisă la un număr mare de restaurante. "Cu toții am primit un avertisment cu poza lui în care ni se spunea să fim atenți și să nu-l servim", a declarat un angajat al unui local.

Lituanianul a primit ulterior două amenzi pentru infracțiunile comise. Amenzile erau sume mici, dar bărbatul a refuzat să le plătească. Drept urmare, el a fost încarcerat pentru 42 de zile.


Proprietarii de restaurante intenționează acum să depună o plîngere comună împotriva bărbatului, ceea ce ar putea duce la o pedeapsă cu închisoarea de pînă la doi ani.

4
2
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?