X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504

UE, îngrijorată de prețurile scăzute pentru mașinile electrice chinezești

13 sep. 2023,, 11:38   Externe
2512 0

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri deschiderea unei anchete privind subvenţiile de stat chineze pentru maşinile electrice, pentru a apăra industria europeană împotriva „preţurilor scăzute în mod artificial”.

„Pieţele globale sînt acum inundate de maşini electrice chinezeşti ieftine, al căror preţ este menţinut în mod artificial scăzut prin subvenţii guvernamentale masive”, a spus von der Leyen în discursul anual privind starea Uniunii Europene, susţinut în Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, relatează digi24.ro

„Europa este deschisă concurenţei. Nu unei nivelări în jos”, a spus ea. „Trebuie să ne apărăm împotriva practicilor neloiale. Dar, în egală măsură, este vital să menţinem deschise liniile de comunicare şi dialog cu China, pentru că există şi subiecte în care putem şi trebuie să cooperăm. Reducerea riscurilor, nu decuplarea - aceasta va fi abordarea mea cu conducerea chineză la summitul UE-China din acest an”, a precizat Von de Leyen.

În fiecare an, în luna septembrie, preşedintele Comisiei Europene prezintă în faţa Parlamentului European discursul privind Starea Uniunii, în care face bilanţul realizărilor din ultimul an, abordînd totodată provocările comune şi prezentînd priorităţile pentru anul următor, pentru Uniunea Europeană şi nu numai.

În discursul său din 2023 privind starea Uniunii, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă principalele priorităţi şi iniţiative emblematice pentru anul următor, pe baza succeselor şi realizărilor Uniunii Europene din ultimii ani. Va fi ultimul discurs din acest mandat legislativ, înainte de alegerile europene din 2024.

7
4
0
1
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?