"Mă bucur să vă informez că mă voi adresa naţiunii în legătură cu criza umanitară şi de securitate naţională la frontiera noastră de sud. Marţi seară, la ora 21.00" (2.00 GMT miercuri), a postat pe Twitter preşedintele american, în a 17-a zi de "shutdown".
Cu cîteva ore mai înainte, purtătorul său de cuvînt a anunţat că preşedintele american se va duce joi la frontiera cu Mexicul.
Purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Sarah Sanders, a anunţat pe Twitter că Trump va face o deplasare la frontieră joi şi a spus că detalii vor fi difuzate în curînd. Vizita probabil va sublinia preocupările de securitate ale administraţiei ca justificare pentru zid.
Potrivit preşedintelui republican, construcţia zidului este necesară pentru a opri imigraţia ilegală. Democraţii din Congres nu sînt de acord cu preşedinta recent realeasă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, care a numit construcţia zidului drept "imorală".
Duminică, preşedintele Trump a declarat că nu va renunţa la construirea zidului, afirmînd însă că bariera ar putea fi din oţel, nu din beton, drept potenţial compromis cu democraţii
Adăuga comentariu