Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Thailanda va introduce o taxă de intrare pentru turiștii străini

13 ian. 2022,, 22:00   Externe
2631 0

Thailanda va introduce o taxă de intrare de 9 dolari pentru vizitatorii străini, în încercarea de a-şi ajuta sectorul turistic devastat de pandemia de coronavirus, au anunţat miercuri autorităţile, citate de Bloomberg și Agerpres.

Taxa va fi introdusă începînd cu luna aprilie pentru a finanţa gestionarea atracţiilor turistice şi pentru a acoperi asigurările de accidente pentru acei turişti care nu şi le pot plăti singuri, a declarat pentru AFP Yuthasak Supasorn, guvernatorul Autorităţii pentru Turism din Thailanda, transmite hotnews.ro.

Aceasta va fi încorporată în tarifele aeriene, a precizat într-o declaraţie purtătorul de cuvînt al guvernului, Thanakorn Wangboonkongchana.

În 2019, circa 40 de milioane de vizitatori au sosit în Thailanda, una dintre cele mai vizitate ţări din lume. Regatul a luat măsuri drastice începînd din 2020, impunînd reguli stricte de carantină pentru a combate pandemia.

Doar aproximativ 100.000 de turişti au vizitat ţara în perioada ianuarie-octombrie 2021.

Turismul thailandez a fost puternic afectat de pandemie

La sfîrşitul lui 2021, Thailanda şi-a relaxat regulile draconice de intrare înainte de a se închide din nou din cauza variantei Omicron.

Cu toate acestea, programul „Phuket Sandbox” a fost extins: trei destinaţii de plajă din sudul ţării au fost adăugate insulei Phuket. În cadrul acestuia, călătorii complet vaccinaţi petrec şapte nopţi în zona „Sandbox”.

În cazul în care testul lor pentru depistarea COVID-19 este negativ, aceştia pot călători liber în toată Thailanda.

Pentru vizitatorii care nu sînt complet vaccinaţi se aplică o carantină obligatorie de 10-14 zile. Autorităţile speră să atragă cinci milioane de turişti străini în 2022, cifră care s-ar putea tripla dacă vor fi ridicate restricţiile impuse de China şi India, două dintre principalele pieţe pentru acest sector.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?