Eurovision stiri: 514
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384
Preşedintele stiri: 4004

SUA afirmă că nu sprijină independența Taiwanului

18 apr. 2023,, 14:00   Externe
2607 0

Statele Unite nu-și schimbă politica "o singură Chină" și nu sprijină încercările de independență ale Taiwanului.

Această asigurare a fost făcută de Colin Kohl, subsecretarul american al apărării pentru afaceri politice.

"Doar pentru a fi clar: politica noastră nu s-a schimbat, politica noastră "o singură China" nu s-a schimbat. Nu susținem încercările unilaterale ale nimănui de a schimba status quo-ul. Nu susținem reunificarea [Taiwanului cu China continentală] prin utilizarea forței de către Beijing. Și nu susținem independența Taiwanului", a declarat Kohl într-un interviu online deschis pentru săptămînalul Foreign Policy, cu sediul la Washington.

"Un război în strîmtoarea Taiwan ar afecta mai mult decît viețile și prosperitatea americanilor. Ar afecta viețile și prosperitatea oamenilor din întreaga lume. Așadar, nimeni nu are niciun interes într-un război în strîmtoarea Taiwan. Strategia noastră națională de apărare recunoaște această realitate", a declarat ministrul adjunct.

Taiwanul este guvernat de propria administrație din 1949, cînd rămășițele Kuomintangului condus de Chiang Kai-shek (1887-1975) s-au refugiat pe insulă după ce au suferit o înfrîngere în Războiul Civil Chinezesc. De atunci, Taiwanul păstrează steagul și alte cîteva atribute ale fostei Republici Chineze care exista pe continent înainte ca comuniștii să preia puterea. Conform poziției oficiale a Chinei, care este susținută de majoritatea țărilor, inclusiv de Rusia, insula este una dintre provinciile Chinei.


SUA au întrerupt relațiile diplomatice cu Taiwan în 1979 și au stabilit relații cu RPC. Deși recunoaște politica "o singură Chină", Washingtonul continuă să mențină contactul cu administrația de la Taipei și aprovizionează insula cu arme. Tensiunile din regiunea strîmtorii Taiwan au escaladat grav după ce Nancy Pelosi, pe atunci președinte al Camerei Reprezentanților a SUA, a vizitat insula pe 2-3 august 2022.

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat într-un interviu acordat televiziunii CBS la 18 septembrie anul trecut că armata americană va apăra Taiwanul în cazul unei eventuale "invazii" chineze. În același timp, el a dat asigurări că Washingtonul nu intenționează să încurajeze tentativele de independență ale insulei.

După cum a subliniat purtătoarea de cuvînt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, în septembrie anul trecut, Beijingul depune "toate eforturile pentru perspectiva unei reunificări pașnice" a insulei cu partea continentală, dar nu va tolera "nicio acțiune separatistă". Diplomatul a avertizat că nimeni nu ar trebui "să subestimeze determinarea fermă a poporului chinez de a apăra suveranitatea națională și integritatea teritorială".

1
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?