X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Lavrov a anunţat cînd va avea loc retragerea Rusiei din tratatul INF

6 feb. 2019,, 11:37   Externe
1906 1

Federaţia Rusă se va retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) în următoarele şase luni, ca parte a răspunsului simetric dat retragerii SUA din acest tratat, a declarat miercuri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, informează Reuters, care citează agenţii de presă ruse, conform agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, la sfîrşitul săptămînii trecute, că Rusia şi-a suspendat participarea la acest tratat, încheiat între SUA şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, după ce Washingtonul a anunţat că se va retrage din acesta după şase luni, exceptînd situaţia în care Moscova va înceta să încalce prevederile pactului din 1987. Moscova neagă că ar încălca prevederile Tratatului INF.

Întrebat despre afirmaţia preşedintelui SUA, Donald Trump, cu privire la posibilitatea de a încheia un nou Tratat INF, Serghei Lavrov a declarat că partea rusă şi-a spus deja opinia referitor la acuzaţiile americane, iar în ceea ce priveşte viitoarele negocieri asupra tratatului sau asupra altui subiect care se referă la stabilitatea strategică şi controlul asupra armelor, partea rusă a avut deja suficiente iniţiative.

„În condiţiile în care nu a urmat nicio reacţie” (din partea SUA), preşedintele Vladimir Putin i-a ordonat lui (Serghei Lavrov) şi ministrului rus al apărării Serghei Şoigu „să nu mai abordeze aceste subiecte şi să aştepte liniştit pînă cînd partenerii noştri occidentali se vor maturiza suficient pentru a reacţiona la propunerile noastre transmise demult”, a declarat Lavrov, citat de TASS.

Potrivit agenţiei de presă ruse, Donald Trump a declarat că SUA sînt gata să ia în calcul posibilitatea încheierii unui nou Tratat INF, cu condiţia extinderii participanţilor, inclusiv prin ralierea Chinei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?