Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Japonia profită de moneda slăbită pentru stimularea exporturilor

15 aug. 2023,, 14:15   Externe
2245 0

Economia Japoniei a crescut mult mai rapid decît se aștepta în cele trei luni pînă la sfîrșitul lunii iunie, deoarece moneda slabă a țării a stimulat exporturile. A treia economie a lumii a înregistrat o creștere anuală a Produsului Intern Brut (PIB) cu 6% în această perioadă, avînd o rata de creștere peste așteptările prognozate de economiști și marchează cea mai mare creștere din aproape trei ani, informează BBC.

Scăderea valorii yenului a ajutat exportatorii, deoarece bunurile fabricate în Japonia au devenit mai ieftine pentru consumatorii din întreaga lume. Moneda Japoniei a scăzut brusc față de principalele valute în ultimele luni și a scăzut cu mai mult de 10% față de dolarul american în acest an.

Yenul slab a stimulat exporturile

„Yenul slab se află în spatele cifrelor pozitive ale PIB”, a declarat pentru BBC, economistul șef al Fujitsu, Martin Schulz, transmite Digi.

PIB-ul este unul dintre cele mai importante instrumente pentru a analiza cît de bine sau de rău merge o economie. Ajută companiile să judece cînd să se extindă și să angajeze mai mulți oameni și permite guvernului să stabilească cît de mult să impoziteze și să cheltuiască. Profiturile producătorilor de mașini din țară au fost sporite în ultimele luni, deoarece au văzut o cerere crescută pentru exporturi.


În timp ce o monedă slabă face ca importurile să se scumpească, prețurile mărfurilor de pe piețele globale, precum petrolul și gazele, au scăzut în ultimele luni. Dar acest lucru a dus la o scădere a valorii importurilor, în scădere cu 4,3% față de trimestrul precedent, pe care Nobuko Kobayashi de la EY l-a numit „responsabilul major pentru creșterea PIB-ului”.

Economia Japoniei a fost ajutată și de turism

Economia Japoniei a fost ajutată și de o creștere a numărului de turiști după ce guvernul a ridicat restricțiile la frontieră la sfîrșitul lunii aprilie. În iunie, numărul vizitatorilor străini în Japonia s-a redresat la peste 70% din nivelurile pre-pandemie, potrivit autorității naționale de turism a țării.

Cheltuielile turiștilor sînt, de asemenea, de așteptat să ofere economiei țării un impuls și mai mare din această lună, după ce China a ridicat interdicția călătoriilor în grup. Înainte de pandemie, vizitatorii chinezi reprezentau mai mult de o treime din cheltuielile turistice din Japonia.

Acest lucru ajută la compensarea impactului încetinirii redresării consumului în țară după pandemie. „Principala dificultate pentru a doua jumătate a anului în Japonia este, totuși, că economia internă încetinește”, a spus Schulz. Potrivit lui Marcel Thieliant de la Capital Economics, detaliile datelor „nu au fost la fel de impresionante ca titlul”.

El a subliniat o serie de probleme, inclusiv o scădere a consumului privat, care reprezintă mai mult de jumătate din economia Japoniei.

Muncitorii japonezi și-au văzut salariile crescînd cu cel mai rapid ritm din ultimii 28 de ani, dar cu inflația care se apropie de un nivel ridicat de patru decenii, salariile au scăzut în termeni reali de mai bine de un an.

1
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?