Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427

Israelul indică condițiile pentru reluarea alimentării cu lumină și apă în Gaza

12 oct. 2023,, 15:45   Externe
2600 0

Israelul nu va relua livrările de electricitate, apă și combustibil în Fîșia Gaza pînă cînd radicalii palestinieni nu vor elibera toți ostaticii israelieni.

Declarația este făcută de ministrul Energiei al statului evreu, Yisrael Katz.

"Ajutor umanitar pentru Gaza? Nici un întrerupător de electricitate nu va fi apăsat, nici un robinet de apă nu va fi deschis, nici un camion cisternă cu combustibil nu va sosi pînă cînd israelienii răpiți nu se vor întoarce acasă. Ajutor umanitar în schimbul ajutorului umanitar. Și să nu ne învețe nimeni moralitate", a scris el în rețeaua de socializare X (fostul Twitter).

Anterior, autoritățile israeliene au anunțat o blocadă totală a Fîșiei Gaza, ca răspuns la atacul din 7 octombrie al radicalilor palestinieni din Hamas asupra teritoriului israelian. Ca parte a blocadei, a fost anunțată întreruperea completă a aprovizionării cu apă, electricitate și combustibil a enclavei palestiniene. Fîșia Gaza primește cea mai mare parte a acestor resurse de la Israel.

Potrivit ultimelor date oficiale, în urma ciocnirilor și bombardamentelor care au început la 7 octombrie, peste 1,2 mii de persoane au fost ucise în rîndul palestinienilor, aproximativ 5,9 mii au fost rănite, de partea israeliană victimele conflictului au ajuns la 1,5 mii de persoane, aproape 4 mii au fost rănite. În același timp, un număr mare de israelieni au fost luați ostatici în prima zi a atacului. Hamas explică atacul ca fiind un răspuns la acțiunile autorităților israeliene împotriva Moscheii Al-Aqsa de pe Muntele Templului din Ierusalim. Israelul a declarat trecerea la starea de război și a început o blocadă totală a Fîșiei Gaza.

6
0
1
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?