X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4009

Irak: Alegerea preşedintelui ţării de către parlament, amînată

8 feb. 2022,, 03:00   Externe
1817 0

Alegerea preşedintelui Irakului de către parlament, prevăzută pentru luni, a fost amînată sine die, deoarece nu a fost atins cvorumul de două treimi în legislativ, potrivit unui oficial parlamentar.

Respectînd boicotul anunţat de conducerile formaţiunilor lor politice, aleşii celor mai importante partide irakiene au lăsat locurile goale, fiind prezenţi numai 58 de deputaţi dintr-un total de 329, a precizat serviciul media al parlamentului.

Prin urmare, "nu va avea loc un vot pentru alegerea preşedintelui", a confirmat pentru AFP un oficial sub protecţia anonimatului.

"Nu va avea loc un vot astăzi", a confirmat apoi şi deputatul Michaan al-Jibouri, unul dintre puţinii aleşi prezenţi luni în sala mare a legislativului.

Nu a fost fixată încă nicio dată pentru organizarea unui nou scrutin.

Avînd în vedere lipsa unui cvorum, deputaţii au deliberat în cele din urmă asupra unor puncte de rutină, vizînd în special repartizarea unor deputaţi în comisiile de specialitate, iar un ales a depus jurămîntul.

Aritmetic vorbind, este puţin probabil ca cel puţin două treimi din cei 329 de aleşi, atît cît este nevoie pentru organizarea votului, să fie prezenţi în plen.

Mişcarea influentului cleric şiit Moqtada Sadr, Coaliţia Suveranităţii a preşedintelui parlamentului, Mohamed al-Halboussi, precum şi Partidul Democrat din Kurdistan (PDK), toate trei reprezentînd 155 de deputaţi, au anunţat că vor boicota sesiunea, pentru a avea mai mult timp să cadă de acord asupra unui candidat.

În tabără politică adversă, Cadrul Cooperării, care reuneşte partide şiite pro-Iran, şi-a anunţat de asemenea intenţia de a nu participa la votul de luni.

Aproximativ 25 de candidaţi sînt în cursă pentru preşedinţia ţării, dar doi politicieni experimentaţi s-au făcut remarcaţi: Hoshyar Zebari, un fost ministru din partea PDK, şi preşedintele în exerciţiu, Barham Saleh, de la partidul rival UPK, Uniunea Patriotică a Kurdistanului.

Însă candidatura lui Zebari a fost suspendată "temporar" duminică de justiţie, după o plîngere înaintată de deputaţi privind acuzaţii de corupţie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?