X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

Inundaţii de proporţii în Grecia: O furtună cu ploi şi grindină a făcut prăpăd

10 mai. 14:15   Externe
1748 0

Vremea extremă continuă să facă prăpăd în lume. În Grecia, străzile au fost acoperite de apă, dîndu-le bătăi de cap şoferilor.

Străzile din Salonic s-au transformat în rîuri, după ce o furtună puternică a adus ploi puternice şi grindină. Maşinile au înaintat cu greu pe drumuri, mulţi chiar abandonîndu-şi vehiculele. Apa a intrat inclusiv în case. Pompierii au fost în alertă toată ziua şi au intervenit pentru a salva o femeie din locuinţa sa, dar şi o mamă blocată cu copilul ei în maşină, notează Noi.md cu referire la observatornews.ro.

Amintim că peste ocean, Statele Unite sînt în continuare lovite de furtuni. În ultimele 24 de ore, au fost raportate aproape 20 de tornade în şapte state, iar trei persoane şi-au pierdut viaţa. Printre ele se află şi un tînăr de 22 de ani care a murit după ce un copac a căzut peste maşina în care se afla.

Sute de case au fost distruse, iar drumurile au fost acoperite de arborii puşi la pămînt.

Oamenii îşi amintesc cu groază clipele din timpul furtunii. Peste 100.000 de case sînt încă fără electricitate în Tennessee şi Carolina de Nord. În Utah, doi bărbaţi aflaţi la ski au murit în urma unei avalanşe, iar o altă persoană a fost salvată miraculos. Echipele de salvare i-au căutat ore întregi însă nu au reuşit să le recupereze încă trupurile din cauza condiţiilor severe.


Inundaţii puternice au fost şi în sudul Braziliei. Autorităţile au reuşit să salveze ieri calul rămas blocat pe un acoperiş zile întregi. Din păcate, bilanţul victimelor creşte de la o zi la alta: 107 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 136 sînt încă date dispărute.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?