Eurovision stiri: 524
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4014

Guvernul german vrea să excludă anumite indemnizații, în cazul familiilor cu venituri mari

7 iul. 2023,, 00:29   Externe
2906 0

Cabinetul de la Berlin a aprobat miercuri un proiect de buget pe 2024 care ar elimina indemnizaţia pentru creşterea copilului, în cazul părinţilor care cîştigă împreună peste 150.000 de euro pe an, în cadrul unui pachet de măsuri de austeritate bugetară.

Pentru respectarea planului bugetar pe 2024 propus de ministerul de finanţe de la Berlin, cel al familiei a anunţat că a propus ca părinţii ale căror venituri comune depăşesc 150.000 de euro pe an să nu mai primească indemnizaţie pentru creşterea copilului, transmite Noi.md cu referire la Agerpres.

Pragul anterior era de 300.000 de euro pe an, descris drept „foarte, foarte mare” chiar de cancelarul Olaf Scholz. Venitul mediu al unei gospodării din Germania este de 60.000 de euro însă nivelul de trai al germanilor a fost erodat puternic de inflația galopantă de anul trecut.

Propunerea vizînd eliminarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului ar afecta 50.000 de părinţi, sau aproximativ 5% din totalul beneficiarilor, şi ar permitea realizarea unor economii de aproximativ 290 de milioane de euro în 2024, a estimat Ministerul Familiei.

Cea mai mare economie a Europei oferă în prezent un sprijin generos pentru familii, în ideea de a combate îmbătrînirea populaţiei şi a încuraja taţii să se implice mai activ în creşterea copiilor, însă în prezent trebuie să adopte tăieri de buget pentru a ţine sub control deficitul.


Guvernul german își menține angajamentul față de creșterea bugetului pentru apărare

De asemenea, Cabinetul de la Berlin intenţionează să reducă noile împrumuturi pînă la limita prevăzută în Constituţie şi să recurgă la reduceri de bugete pentru toate ministerele, excepție făcînd cel pentru apărare.

Însă intenţia Berlinului de a elimina indemnizaţia pentru creşterea copilului a fost criticată pentru că transmite un semnal greşit cu privire la egalitatea între sexe în principala economie a Europei deoarece ar face femeile, care în mod frecvent cîştigă mai puţin decît bărbaţii, să fie complet dependente de partenerii lor în primul an de la naşterea copilului, şi de asemenea ar elimina stimulentele pentru bărbaţi să stea acasă pentru a avea grijă de copil.

Introdusă în 2007, indemnizaţia pentru creşterea copilului oferea noilor părţi aproximativ 65% din salariul lor lunar, fiind limitată la 1.800 de euro pe lună, pentru o perioadă de pînă la 14 luni.

Măsurile preconizate au nevoie de aprobarea parlamentarilor înainte de a intra în vigoare. Bundestag-ul (camera inferioară a Parlamentului) va supune la vot întregul buget federal pe 2024 abia în luna decembrie.

2
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?