X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Guterres: Carta ONU ''nu este un meniu a la carte''

23 feb. 2022,, 09:30   Externe
1910 2

Principiile "Cartei Naţiunilor Unite nu sînt un meniu a la carte", iar Rusia trebuie "să le aplice pe toate" în privinţa Ucrainei, a afirmat marţi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, criticînd aspru Kremlinul, notează AFP.

"Nu pot fi aplicate selectiv (...) Toate statele membre le-au acceptat şi toate trebuie să le aplice", a insistat el, reiterînd că recunoaşterea de către Moscova a "aşa-zisei independenţe" a zonelor separatiste a fost "o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei".

"Este o lovitură fatală pentru acordurile de la Minsk aprobate de Consiliul de Securitate", a continuat şeful ONU, într-o declaraţie pentru presă.

Întrebat dacă el consideră că există un "genocid" în curs de desfăşurare în estul Ucrainei, aşa cum a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, Antonio Guterres a respins această idee. "Nu cred că este cazul", a spus el, amintind că "genocidul este o crimă care este clar definită", scrie Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Antonio Guterres a mai spus că este "îngrijorat de pervertirea conceptului de menţinere a păcii". Prin autorizarea desfăşurării de trupe ruse în estul Ucrainei, Rusia a evocat trimiterea unei forţe de "pace", termeni folosiţi în mod regulat pentru Căştile Albastre ale ONU.


"Cînd trupele unei ţări pătrund pe teritoriul altei ţări fără consimţămîntul acesteia, ele nu sînt forţe de menţinere a păcii imparţiale", a afirmat Antonio Guterres.

"Nu sînt deloc pacificatori", a insistat el.

"În acest moment critic, lansez un apel la un armistiţiu imediat şi restabilirea statului de drept. Este timpul să revenim pe calea dialogului şi a negocierilor", a argumentat secretarul general al ONU.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?