X 
Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4024

Germania își explică refuzul de a exclude Rusia din sistemul interbancar SWIFT

25 feb. 2022,, 17:32   Externe
911 0

Guvernul german şi-a susţinut vineri refuzul de a exclude Rusia din sistemul interbancar de comunicaţii internaţionale SWIFT, aşa cum ceruseră oficiali ucraineni şi din alte ţări după invazia rusă în Ucraina, transmite dpa.

"Oprirea SWIFT ar necesita o pregătire tehnică complexă şi ar avea efecte masive şi asupra transferurilor de plăţi în Germania şi pentru firmele germane, în afacerile acestora cu Rusia", a explicat purtătorul de cuvînt al executivului de la Berlin, Steffen Hebestreit.

Germania nu a fost singura care a ezitat la summitul UE încheiat vineri dimineaţa, a susţinut Hebestreit. "Am observat că şi Franţa şi Italia, printre altele, au avut obiecţii", a spus el.

Excluderea Rusiei din SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication - societatea pentru telecomunicaţii financiare interbancare globale) este considerată o măsură care ar paraliza sistemul bancar rusesc. Peste 11.000 de instituţii financiare din 200 de ţări folosesc SWIFT pentru schimburile de informaţii privind plăţile.

Liderii politici din Uniunea Europeană au convenit la summit asupra unui pachet de sancţiuni financiare împotriva Rusiei, inclusiv unele personale, însă nu şi asupra interzicerii accesului Rusiei la SWIFT.


Hebestreit a respins criticile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. "Cuvinte ca tigru fără colţi sau totul e prea puţin nu corespund în întregime faptelor", a apreciat purtătorul de cuvînt, arătînd că sancţiunile aplicate pînă acum au afectat imediat volumul schimburilor efectuate de Rusia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?