Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Filmările la serialul ''Stăpînul Inelelor'' transferate din Noua Zeelandă în Marea Britanie

14 aug. 2021,, 00:30   Externe
2542 0

Studiourile Amazon au anunţat transferarea filmărilor celui de-al doilea sezon al serialului "Stăpînul Inelelor" (The Lord of the Rings) din Noua Zeelandă, unde continuă lucrările de producţie, în Marea Britanie, relatează vineri EFE.

Amazon notează într-un comunicat, difuzat joi seară în Statele Unite şi vineri în Noua Zeelandă, că decizia se bazează pe strategia sa de a extinde şi consolida producţiile sale pe pămînt britanic, unde vor începe filmările la începutul anului 2022.

Decizia Amazon, care potrivit datelor oficiale folosea peste 1.200 de angajaţi în Noua Zeelandă, a fost luată spre surprinderea guvernului lui Jacinda Ardern, care oferise un stimulent financiar suplimentar gigantului de internet în cadrul ajutoarelor guvernamentale menite să atragă producţii străine.

"Nu regretăm faptul că am acordat acestei producţii cele mai bune opţiuni de sprijin ale guvernului nostru. Cu toate acestea sîntem dezamăgiţi de industria cinematografică locală", a declarat ministrul neo-zeelandez pentru dezvoltare economică regională, Stuart Nash.

Este pentru prima dată cînd filmările la povestirile inspirate din romanele scriitorului britanic lui J. R. R. Tolkien, care au fost ecranizate de Peter Jackson din trilogiile sale "Stăpînul Inelelor" şi "Hobbitul", nu vor avea drept scenariu peisajele neo-zeelandeze.

Primul sezon realizat de Amazon despre universul "Stăpînul Inelelor", produs de realizatorul spaniol J.A. Bayona, va avea premiera în 240 de ţări prin intermediul serviciului său de streaming Prime Video, pe 2 septembrie 2022.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?