X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Concluziile ONU în cazul omorului lui Khashoggi

8 feb. 2019,, 16:10   Externe
3049 0

Conform unei anchete coordonate de ONU privind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, dovezile arată că a fost vorba de o crimă ”plănuită şi efectuată” de oficialii saudiţi, scrie Reuters.

Raportoarea specială a ONU privind execuţii sumare sau arbitrare, Agner Callamard, a declarat: ”Dovezile adunate în misiunea mea din Turcia arată, la prima impresie, că Khashoggi a fost victima unei crime brutale şi premeditate, plănuită şi executată de oficialii statului Arabiei Saudite”. Oficialii saudiţi ”au subminat” şi întîrziat eforturile Turciei de a investiga locul crimei, a adăugat ea.

Callamard, vorbind despre misiunea sa de o săptămînă alături de trei experţi în Turcia, a afirmat că a avut acces la o parte din ”materialul audio perturbator” care arată momentul morţii lui Khashoggi. Riadul a recunoscut, după declaraţii contradictorii cu privire la soarta lui Jamal Khashoggi, care a ”dispărut” la 2 octombrie în Consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, că jurnalistul a fost ucis şi că trupul i-a fost dezmembrat.

Arabia Saudită a trimis în faţa justiţiei 21 de saudiţi, iar împotriva a cinci dintre ei a cerut pedeapsa cu moartea, însă dezminte orice implicare a prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, suspectat că a comandat asasinatul. Turcia acuză, însă, că asasinatul a fost comandat de la ”cele mai înalte niveluri”. De asemenea, serviciile secrete americane consideră că prinţul Mohammed a ordonat uciderea lui Khashoggi, un critic al guvernului de la Riad.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?