Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1430
Preşedintele stiri: 4021

Cele două Corei au decis să desființeze 11 posturi de pază de la frontiera comună

26 oct. 2018,, 21:01   Externe
2487 0

Cele două Corei au convenit vineri să desfiinţeze fiecare, pînă la sfîrşitul lui noiembrie, 11 posturi de pază de la frontiera comună, cu obiectivul potenţial de a le retrage ulterior pe toate celelalte, au anunţat responsabili militari de rang înalt.

Acordul, intervenit între generali din cele două Corei, se înscrie printre măsurile de destindere declanşate în ianuarie, după doi ani de creştere a tensiunilor din cauza programelor balistic şi nuclear ale Phenianului.

La cel de-al treilea lor summit, în septembrie, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi liderul nord-coreean Kim Jong Un s-au angajat în favoarea unor măsuri de reducere a tensiunilor de-a lungul frontierei.

Discuţiile de vineri au vizat stabilirea detaliilor, cele două părţi luînd decizia de a retrage toţi militarii şi toate armele din 11 posturi de pază de fiecare parte a graniţei şi să distrugă aceste obiective pînă la finele lui noiembrie, a informat armata sud-coreeană într-un comunicat.

'Cele două părţi au decis, de asemenea, să poarte discuţii la nivel operaţional pentru a retrage toate posturile de pază, în funcţie de rezultatele acestei retrageri-test de 11 posturi', se precizează în comunicatul emis după convorbirile de la Panmunjom.


Zona de securitate comună (JSA) de la Panmunjom este singura porţiune de la frontiera intercoreeană de 250 km unde trupele se află direct faţă în faţă.

În cadrul măsurilor de destindere, cele două Corei au încheiat joi retragerea tuturor armelor şi posturilor de pază din JSA, care mai este supravegheată doar de cîte 35 de militari neînarmaţi de fiecare parte. Săptămîna trecută a fost finalizată retragerea minelor plasate în JSA, dat fiind că zona este folosită frecvent pentru convorbiri între Seul şi Phenian.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?