Hoții au furat doar bijuterii, diamante și pietre scumpe și au lăsat neatinse obiecte mai voluminoase cum ar fi vaze sau tablouri.
Prejudiciul nu a fost anunțat oficial, dar presa străină scrie că ar fi vorba de peste un miliard de euro. Acesta este calificat drept cel mai mare furt din istorie, după cel de-al Doilea Război Mondial.
Totul s-a întîmplat în jurul orei 05:00. A fost prădată sala comorilor lui August al II-lea cel Puternic, fost rege al Poloniei şi prinţ-ales al Saxoniei în secolul al XVIII-lea.
Hoții au distrus un transformator electric aflat în apropierea muzeului, pentru a dezactiva astfel alarmele. Apoi au scos gratiile de la o fereastră laterală a clădirii și au pătruns în interiorul muzeului.
Chiar dacă au deconectat energia electrică, hoții au fost surprinși de camerele de supraveghere. Deocamdată, poliția germană nu anunță alte detalii.
Adăuga comentariu