Eurovision stiri: 524
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1429
Preşedintele stiri: 4015

Cel mai gras urs din Alaska a fost denumit după celebrul model de avioane Boeing

8 oct. 2020,, 00:01   Externe
5896 0

Cel mai gras urs din Alaska este 747, un exemplar denumit după celebrul model de avioane fabricate de compania Boeing, potrivit rezultatelor unui concurs insolit organizat în fiecare an în statul american Alaska, informează Reuters, citează Agerpres.

Acest animal, unul dintre cei peste 2.200 de urşi bruni care trăiesc în Parcul Naţional şi Rezervaţia Katmai din Alaska, a ieşit învingător marţi în acest concurs, după o săptămînă frenetică de votare online, devenită o veritabilă senzaţie internaţională în ultimii ani: Săptămîna Ursului Gras (Fat Bear Week).

Exemplarul 747 este un adevărat campion, au declarat administratorii parcului natural. „În acest an, 747 a acumulat multe kilograme, părînd să se fi îngrăşat suficient de mult pentru a intra în hibernare încă din iulie, dar, cu toate acestea, a continuat să mănînce pînă cînd abdomenul lui părea să atingă pământul la sfîrşitul lui septembrie", au adăugat ei.

Concursul Fat Bear Weak include 12 urşi care concurează în etape similare celor din campionatele sportive desfăşurate în sistem play-off. Admiratorii acestor animale au comparat diverse fotografii şi au votat online pentru favoriţii lor, de miercurea trecut pînă marţi seară.

Pentru oameni, concursul Fat Bear Week este o modalitate amuzantă de a învăţa, de la distanţă, diverse lucruri despre natură şi despre statul Alaska.


Urşii din rezervaţia Katmai pot ajunge pînă la greutatea de 453 de kilograme în urma „festinului” oferit de natură pe timpul verii. Apoi, ei pot să piardă pînă la o treime din greutatea lor corporală în timpul hibernării. Din acest motiv, Fat Bear Week poate fi considerat un fel de concurs de „supravieţuire a celui care este mai gras", au adăugat, în glumă, reprezentanţii parcului natural.

Katmai, un parc cu o suprafaţă de 1,6 milioane de hectare de munţi împăduriţi, lacuri, pîrîuri şi zone de coastă, este renumit pentru faptul că găzduieşte cea mai densă populaţie de urşi bruni, animale considerate versiunea costieră a celebrilor urşi grizzly.

În interiorul rezervaţiei Katmai, rîul Brooks reprezintă un loc preferat de hrănire pentru urşii bruni. Acolo, animalele se reunesc în număr mare pe timpul verii şi al toamnei pentru a prinde somonii ce înoată în susul rîului. Acţiunile lor sunt înregistrate de camerele video operate de site-ul explore.org, unul dintre partenerii organizatorilor concursului Fat Bear Week.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?