X 
Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Cancelarul german consideră corectă decizia de expulzare a doi diplomați ruși

16 dec. 2021,, 14:45   Externe
2687 1

Noul cancelar german, Olaf Scholz, a calificat drept corectă decizia Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei de a declara doi diplomați ruși persona non grata și de a-i expulza.

„Verdictul în cazul asasinatului din Tiergarten (a cetățeanului georgian Zelimhan Hangoșvili nota red.), pe care l-am urmărit, este o dovadă clară că aici s-au întâmplat lucruri rele, prin urmare este absolut corect că șefa Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei [Annalena Berbock] a dat un răspuns clar la aceasta”, a comentat Scholz, relatează Noi.md.

Anterior, ministrul Afacerilor Externe al Germaniei Annalena Berbock a luat o decizie pe fondul condamnării unui cetățean rus pentru uciderea lui Zelimhan Hangoșvili, un cetățean georgian de origine cecenă, care a luptat împotriva Rusiei în timpul celui de-al doilea război cecen de partea militanților lui Șamil Basaev.

În Germania se crede că rusul care a comis crima ar fi putut acționa „la ordinele statului”. Ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neciaev, a subliniat că în sentință se vorbește despre structurile de stat ruse care s-ar fi aflat în spatele crimei. Din această cauză, Ambasada rusă a calificat decizia instanței de judecată drept părtinitoare și motivată politic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?