Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Borrell: "Mulți nu mai joacă după regulile care reglementau lumea înainte"

25 sep. 2023,, 20:15   Externe
2109 2

Regulile care au condus lumea în ultimii ani ies treptat din scenă, iar multe țări caută o alternativă la modelul occidental.

Despre aceasta a scris șeful politicii externe a UE, Josep Borrel, într-o postare pe blogul său de pe site-ul oficial al serviciului diplomatic al UE.

"Trăim într-adevăr într-o lume din ce în ce mai multipolară, dar multilateralismul se retrage. Acesta este un paradox. <...> Pentru că atunci cînd numărul participanților la joc crește, reacția naturală ar trebui să fie înăsprirea regulilor care guvernează jocul. Dar asistăm la o tendință opusă: regulile care guvernează lumea se epuizează", spune Borrell.

Țările din America Latină, Africa, Orientul Mijlociu și Asia caută acum "alternative credibile la Occident", nu numai din punct de vedere economic, ci și tehnologic, militar și ideologic, a subliniat șeful politicii externe a UE.

"Acest lucru nu înseamnă neapărat că, odată cu ascensiunea Chinei, apare un nou model global. Nu înseamnă nici că China va încerca să convingă țările terțe să adopte modelul său în toate aspectele sale. Mai degrabă, țările caută alternative la modelul occidental, de la caz la caz, așa cum se întîmplă acum în diverse țări din Africa. Aceste țări par dispuse să colaboreze cu orice jucător care pare capabil să le înlocuiască pe cele vechi", a scris Borrell pe blogul său.

El consideră că reacția țărilor din sudul lumii la conflictul din Ucraina este reprezentativă. Acestea nu doresc ca agenda ucraineană să domine agenda globală și o percep ca pe o "simplă dispută de frontieră", spune șeful politicii externe a UE.

De asemenea, țările din sudul global nu sînt de acord cu caracterul universal al Declarației Universale a Drepturilor Omului și percep universalismul ca pe o "relicvă a dominației occidentale", consideră Borrell. "Unul dintre argumentele aduse adesea este că Occidentul însuși nu respectă întotdeauna regulile pe care încearcă să le apere. Evident, această critică nu este complet nefondată", scrie șeful politicii externe a UE. Ca alternativă, țările din sudul lumii văd conceptul potrivit căruia fiecare societate are dreptul la propriile sale valori. Este ceea ce le aduce mai aproape de Rusia și China, consideră Borrel.

13
4
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?