X 
Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Australia: Orașul Sydeny, acoperit de un nor dens de fum înaintea incendiilor

13 sep. 2023,, 13:15   Externe
2472 0

Fumul legat de incendiile de pădure, aprinse de pompieri înaintea sezonului de incendii care se anunţă a fi intens, a invadat miercuri dimineaţă celebrul port din Sydney, cel mai populat oraş din Australia, notează AFP.

Incendiile sub control ardeau la periferia oraşului şi poluarea aerului în unele părţi ale Sydneyului era comparabilă cu cea din Beijing sau New Delhi.

Locuitorii au fost rugaţi să închidă ferestrele şi să stea acasă cît mai mult posibil, transmite Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Fumul este produs de incendiile declanşate de pompieri, pentru a reduce încărcătura de combustibil în aşteptarea sezonul estival, în periferia împădurită a oraşului Sydney.

Inspectorul serviciului de pompieri rurali din New South Wales, Ben Shepherd, a declarat că aproximativ 30.000 de hectare de vegetaţie au fost arse în acest stat de la începutul lui iulie.


"Este corect să spunem că, după doi-trei ani foarte umezi, riscul incendiilor de pădure a revenit în New South Wales", a declarat el pentru AFP.

Autorităţile au prezis că sezonul incendiilor va fi cel mai intens din Australia de la "vara neagră" din 2019-2020, cînd incendii uriaşe scăpate de sub control au făcut ravagii pe coasta de est a imensei insule-continent.

De atunci, condiţiile au fost neobişnuit de umede, ceea ce a făcut ca pomii să crească mai repede, mărind astfel cantitatea de combustibil potenţial pentru a alimenta incendiile.

Potrivit Biroului naţional de meteorologie din Australia, vara din sudul planetei este de aşteptat să fie "mai caldă şi mai uscată decît media". Acesta a confirmat recent că ţara a cunoscut cea mai caldă iarnă înregistrată vreodată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?