X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

5 americani deținuți în Iran au fost eliberați. În schimb. SUA au dat acces Teheranului la conturi de 6 miliarde de dolari

19 sep. 2023,, 06:00   Externe
3127 0

Cinci americani care au fost deținuți în Iran au fost eliberați și au plecat din țară, a declarat pentru CNN un oficial din Qatar informat despre această problemă.

Decizia Iranului face parte dintr-un acord mai larg, care include dezghețarea de către SUA a 6 miliarde de dolari care aparțin Iranului. Guvernul SUA a spus că toți cei cinci americani erau deținuți pe nedrept. Ei sunt transportați cu un avion guvernamental al Qatarului care a decolat de la Teheran către Doha luni după-amiază. La bord se află și două rude ale deținuților, alături de ambasadorul Qatarului la Teheran. Eliberarea americanilor pune capăt unui coșmar care a durat ani întregi. Trei dintre cei despre care se crede că fac parte din acest acord – Emad Shargi, Morad Tahbaz și Siamak Namazi – au fost închiși mai mult de cinci ani. Namazi era reținut din 2015. Identitățile celorlalți doi americani nu sunt cunoscute. Eliberarea lor reprezintă un progres diplomatic semnificativ, după ani de negocieri indirecte complicate între Washington și Teheran, transmite digi24.ro

Este cel mai recent acord important negociat de administrația Biden pentru a asigura eliberarea americanilor considerați reținuți pe nedrept în străinătate, după eliberarea unor cetățeni americani din Rusia și Venezuela. Conform acordului dintre SUA și Iran, 6 miliarde de dolari care fuseseră înghețați în conturi restricționate în Coreea de Sud au fost transferați în conturi restricționate din bănci din Qatar. Oficialii iranieni și americani au fost înștiințați luni de Qatar că transferul a avut loc, potrivit unei surse care cunoaște detaliile acestei chestiuni.

Potrivit surselor CNN, fondurile provin din vânzări de petrol permise și au fost plasate în conturi înființate sub administrația Trump. Oficialii administrației Biden au subliniat că fondurile care au fost transferate în conturile din Qatar vor putea fi folosite de Iran doar pentru achiziții umanitare și că fiecare tranzacție va fi monitorizată de Departamentul Trezoreriei SUA.

Acordul, care a stârnit deja critici din partea republicanilor, implică și eliberarea a cinci iranieni aflați în custodia SUA. Operațiunea de eliberare a înregistrat progrese concrete în urmă cu aproximativ șapte luni, după ani de negocieri indirecte. Primii pași publici tangibili din cadrul acordului au avut loc acum aproximativ cinci săptămâni, când patru dintre americani au fost transferați în arest la domiciliu.


Al cincilea american era deja în arest la domiciliu. SUA au trebuit să urmeze căi indirecte, bazându-se pe parteneri din Orientul Mijlociu și Europa, inclusiv Qatar, Oman, Regatul Unit și Elveția, care au servit ca interlocutori pentru cele două părți pe parcursul negocierilor.

1
1
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?