Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Una dintre cele mai mari companii petroliere din Moldova, în prag de insolvenţă

23 mai. 2023,, 11:15   Economie
5615 0

Tirex Petrol, una dintre cele mai mari companii petroliere locale, se confruntă cu grave probleme financiare şi a acumulat datorii de milioane, inclusiv la bugetul de stat, fiind nevoită să suspende activitatea celor aproximativ 80 de benzinării deţinute.

Contactat de RISE Moldova, Alec Ignat, unul dintre beneficiari, dar şi administrator al Tirex Petrol, dă vina pe autorităţile statului pentru situaţia creată, invocînd plafonul la preţul de comercializare a carburanţilor stabilit de ANRE (prețul maxim de referință la produsele petroliere), în urma cărora compania a ajuns să nu mai obţină profit şi să achite salariile angajaţilor.

Procedură de insolvenţă

Datele publice arată că benzinăria de pe Viaduct (bulevardul Dacia) a fost deja vîndută concurenţilor de la Avante SRL, iar în instanţă au fost depuse cereri pentru iniţierea procedurii de insolvenţă.

Tirex-Petrol, altădată unul dintre primii trei jucători pe piața petrolieră din Moldova, a avut în 2019 o cotă de 7,16%, iar în 2020 - de 7,71%, arată raportul confidențial de investigație pe piața produselor petroliere al Consiliului Concurenței, făcut public de două televiziuni din Republica Moldova, transmite Mold-Street.


Compania, ce deține o rețea de circa 80 de benzinării, a fost cumpărată în 2019 de la compania elvețiană Mabanaft Moldova GmbH de firma Estcon Construct din Ialoveni. Prețul a fost de circa 10 milioane euro. Noii proprietari se declarau cuplul Alec și Tatiana Ignat, dar potrivit RISE Moldova, printre beneficiari se regăsea în 2021 și feciorul lui Alexandru Pînzari, secretarul-general adjunct al PDM, fost șef al Inspectoratului General al Poliției și fost ministru al Apărării.

În 2021 Tirex Petrol a înregistrat venituri de 1,11 miliarde lei, în creştere cu circa 10%, faţă de 2020. În schimb profitul s-a redus de 18 ori, pînă la 1,15 milioane lei.

Pentru comparaţie, Avante SRL (fondată de Grigore Chiriac - 50%, Valeriu Chiriac - 13,33% şi Vitalie Chiriac - 36,67%) şi-a dublat afacerile în 2021, comparativ cu 2020, veniturile ajungînd la 2,08 miliarde lei, iar profitul a crescut de 2,5 ori pînă la 37,34 milioane lei.

La începutul acestui an situaţia financiară a Tirex-Petrol a ajuns a fi una dificilă, fiind suspendată activitatea a circa o treime din benzinăriile deţinute, ca în luna mai să se ajungă la situaţia cînd întrega reţea nu mai comercializa produse petroliere.

Sînt prea multe benzinării

Într-un răspuns pentru Mold-Street, ANRE dă vina pe companiile petroliere pentru situaţia financiară în care au ajuns acestea, susţinînd că ar fi ineficiente şi au costuri mai mari decît cele incluse în preţul de la pompă a carburanţilor.

Totodată, Agenţia aminteşte de faptul că „în cadrul mai multor audieri publice referitor la situaţia de pe piaţa produselor petroliere, însuşi reprezentanţii companiilor din sector au menţionat despre numărul foarte mare de staţii de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere, fapt care duce la majorarea inevitabilă a marjei comerciale specifice”.

2
1
3
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?