Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Un deputat spune cine e de vină pentru criza petrolieră

12 aug. 2021,, 08:00   Economie
3672 1

Deputații PAS Radu Marian, Vladimir Bolea și Sergiu Lazarencu au înregistrat un proiect de modificare a Legii privind piața produselor petroliere menit să elimine tulburările de pe piață, ce au apărut ca urmare a adoptării în Parlament așa zisei legi Oleinic, după numele fostului deputat Alexandru Oleinic.

Legea Oleinic a fost adoptată cu mai multe greșeli conceptuale și de formulare, susţine deputatul Radu Marian, care a prezentat cîteva exemple în acest sens, transmite Mold-street.com.

Lege promulgată cu greșeli de redactare

"Dintr-o greșeală de redactare, a fost exclus dreptul agenților economici de a importa produse petroliere. Agenții economici, consumatorii mari, inclusiv agricultorii, nu mai pot beneficia de prețuri reduse la cumpărarea angro a produselor petroliere și practic sînt nevoiți să achiziționeze carburant doar la stație la preț standard", explică parlamentarul.

Dacă e greşeală ea trebuia urgent remediată, sau cel mai bine era ca legea să nu fie promulgată de preşedinte. Dar pentru că a provocat atîtea pierderi, pentru companii, stat şi pentru consumatori, atunci de asta ar trebui să se ocupe procuratura. Aşa cum s-a întîmplat în cazul modificării legii cazinourilor de acum 11 ani.


Potrivit lui Radu o altă problemă este faptul că legea actuală stabilește că agenții economici sînt cei care setează prețurile în baza marjei ANRE, însă aceasta presupune că aceștia trebuie să aibă acces la cotațiile Platts, un serviciu care costă peste un milion de lei pe an. O sumă imensă pentru companiile ce au 1-2 benzinării, în special din zonele rurale, care riscă să le blocheze activitatea.

În consecinţă din comerț au dispărut anumite tipuri de carburanți care au proprietăți superioare celor stipulate în specificațiile tehnice europene și naționale.

Pe de altă parte se permite introducerea pe piață a benzinei și motorinei cu conținut de sulf de 5 ori mai mare decît permite legislația națională, explică parlamentarul.

ANRE va stabili prețul maximal de comercializare cu amănuntul

Proiectul prevede că prețul maximal de comercializare cu amănuntul să fie stabilit pentru produsele principale de tip standard (benzină COR 95 și motorină) să fie calculat și publicat zilnic pe pagina web al ANRE.

"În rezultat, piața angro a carburanților, precum și prețurile de comercializare cu amănuntul a gazului lichefiat și a tuturor celorlalte tipuri de produse cu excepția celor de bază, vor deveni libere. Comercializarea cu amănuntul a altor tipuri de produse petroliere decît cele pentru care sînt stabilite prețurile maxime va fi permisă doar cu condiția vînzării la aceeași stație și a produselor de tip standard. În aceste condiții, statul va asigura consumatorul cu produse petroliere de strictă necesitate la prețuri reglementate, rezonabile, transparente, nediscriminatorii şi uşor de comparat, cu respectarea parametrilor de calitate stabiliţi, iar pe de altă parte va oferi acestora posibilitatea alegerii libere a produselor de alternativă. În plus, existența pe piață a produsele superioare (cu aditivi), va reduce presiunea pe prețul produselor standard, de primă necesitate", susţine autorii iniţiativei.

Relaxarea condiţiilor de obţinere a licenţelor la import

Totodată ei propun relaxarea condițiile de obținere a licenței pentru importul şi comerţul angro. Astfel, se propune micșorarea de 5 ori a capacității obligatorii de depozitare pe care trebuie să o îndeplinească un importator și anume de la 5.000 metri cubi la o mie de metri cubi.

"O mie de metri cubi ar fi varianta de compromis dintre relaxarea și facilitarea intrării noilor participanți pe piață și totodată păstrarea parcului existent de depozitare și asigurare a siguranței energetice", explică deputaţii PAS.

Totodată ei spun că se impune o altă inițiativă legislativă care să asigure securitatea energetică a statului în ceea ce privește asigurarea cu produse petroliere în situații de criză.

De asemenea, se propune eliminarea necesității de a deține un cuantum de cel puțin 8 milioane lei capital propriu, întrucît acesta împiedică apariția pe piață a mai multor agenți economici.

Prin proiect se stabilește că ANRE poate ajusta marja comercială în cazul apariției unor factori care nu puteau fi prevăzuți la momentul aprobării precedente și că aceasta poate interveni în structura marjei nu mai mult de 10% din media efectiv înregistrată de operatori.

Proiectul urmează a fi votat în prima lectură deja în săptămîna aceasta. Totodată autorii proiectului sînt deschiși să primească sugestii de la cetățeni, persoane interesate, sub formă de amendamente, pentru lectura a doua.

Nu este clar însă dacă aceste modificări vor putea schimba radical situaţia de pe piaţă. Or cele mai contestate prevederi din Legea privind piața produselor petroliere rămîn practic neatinse.

De notat că de la implementarea din luna iunie 2021 a prevederilor noi din Legea privind piața produselor petroliere pe piaţa au apărut probleme în special la asigurarea cu motorină, care reprezintă circa 73% din totalul carburanţilor comercializaţi.

Documentul votat în aprilie 2021, de deputaţii PSRM şi ai Partidului Şor, şi promulgat de preşedinta Maia Sandu, a fost criticat din start de majoritatea specialiştilor şi companiilor afectate, dar şi de administraţia ANRE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?