Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Un deputat anunță cu ce ajutor va veni statul pentru agricultori în acest an

31 mar. 2022,, 08:32   Economie
2706 0

După ce mai mulți agricultori din țară au spus că sînt gata să iasă la proteste, cu o reacție a venit și deputatul PAS Radu Marian.

Acesta a menționat că în acest an, fondul de subvenționare pentru anul 2022 va fi de 1,75 miliarde de lei (+75% față de anul trecut).

”Dacă anterior banii, în cea mai mare parte, ajungeau la producători mari, din acest an vor fi patru categorii distincte de beneficiari - producători mari, medii, mici și micro-producători.

De asemenea, a fost extinsă aria de aplicare a acestor subvenții, astfel:

1. Vom compensa 30% din valoarea accizei la motorină utilizată în agricultură.


2. Vor putea fi compensate pînă la 200 de mii de lei din rata dobînzii la creditele accesate pentru completarea mijloacelor circulante și, suplimentar, pînă la 150 mii lei pentru creditele accesate pentru proiectele investiționale.

3. Vom majora plafonul subvenției pînă la 1.5 mln lei pentru construcția instalațiilor de producere a energiei regenerabile.

4.Vom subvenționa în premieră înființarea plantațiilor multianuale cu soiuri înscrise doar în cataloagele UE al soiurilor de plante agricole.

5. Vom subvenționa, în premieră, practicile de eficiență energetică prin compensarea de 50% din costul semințelor leguminoase de calitate de producție autohtonă, dar nu mai mult de 2000 lei per hectar.

6. Vom subvenționa în premieră instituțiile de învățămînt și de cercetare-inovare din domeniul agricol și asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații.

7. Vom încuraja investițiile făcute de tineri, femei și migranții reveniți în țară, prin majorarea cuantumului subvenției pînă la 20% pentru investiții în domeniile zootehnic, procesarea producției agricole, cultivarea și creșterea fructelor și legumelor pe teren protejat și înființarea plantațiilor multianuale”, a scris deputatul pe pagina sa de facebook.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?