X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4025

Rusia: "Noi vom semna din nou și voi veți bloca din nou în Parlament?"

19 iun. 2020,, 16:15   Economie
3328 5

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în timpul viitoarei vizite la Moscova intenționează să discute cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, problema semnării unui nou acord privind acordarea Moldovei a creditului în sumă de 200 de milioane de euro, recunoscînd că acest lucru este un subiect sensibil, ținînd cont de anularea acordului semnat anterior prin decizia Curții Constituționale, la insistența opoziției.

Șeful statului a menționat că pe ordinea de zi a întrevederii sale cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la Moscova va fi creditul rusesc și, în general, suportul suplimentar pentru Moldova.

"Este o problemă mai complicată, deoarece Moldova, cu regret, la inițiativa unor populiști din Parlament, a ratat obținerea creditului rusesc. Este vorba de peste 4 miliarde de lei, care trebuiau să fie deja în buget. Partea rusă are o întrebare: "Noi încă o dată semnăm și voi încă o data ne blocați în Parlament?”. Este un subiect sensibil pe care urmează să-l discut", a adăugat Dodon.

La 7 mai Curtea Constituțională a Moldovei a declarat neconstituțional acordul privind obținerea împrumutului de la Federația rusă în valoare de 200 de milioane de euro.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat anterior că problema încheierii unui nou acord de credit cu Rusia ar putea fi rezolvată pînă la sfîrșitul lunii iunie, principalul e să obținem un acord principial de la partea rusă.


"Sper foarte mult că vom relua negocierile privind creditul rusesc, punctul ar putea fi pus în timpul vizitei mele la Moscova. Dacă vom obține o decizie principială a Rusiei, atunci într-o săptămînă va fi posibilă semnarea acestui acord, să-l trecem prin guvern și să-l supunem votului în Parlament. În cîteva săptămîni, adică pînă la sfîrșitul lunii iunie, va fi clar", a declarat anterior Igor Dodon.

Potrivit președintelui, unii reprezentanți ai opoziției, care ultima dată au fost împotriva creditului rusesc, acum sînt gata să-l susțină.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?