Eurovision stiri: 516
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1385
Preşedintele stiri: 4006

Fermierii moldoveni fac prognoze privind recolta de grîu

10 mar. 2022,, 18:20   Economie
3983 0

Vom avea o recoltă de grîu mai mică faţă de anul trecut, spun agricultorii. Deşi iarna a fost blîndă, din cauza scumpirii carburanţilor şi a fertilizanţilor, fermierii nu vor putea investi mult în tratarea cerealelor.

Alexei Ivanov, din satul Mălăieşti, raionul Orhei, a semănat în acest an 330 de hectare de grîu. Bărbatul susţine că, în prezent, starea culturilor este satisfăcătoare.

"La moment, situaţia nu este încă critică. Eu trag nădejdea să nu fie ca atunci, fiindcă atunci a fost o catastrofă, dar nu-i exclus. Dacă se prelungeşte să avem de primăvară o săptămînă două de vînturi practic noi o să observăm că plantele o să se usuce în cîmp. ", afirmă Alexei Ivanov, fermier.

În cîteva săptămîni, agricultorul va scoate tractoarele în cîmp pentru a începe lucrările de primăvară, relatează Noi.md cu referire la publika.md.

"De obicei pentru tehnologie bună, avansată, de a căpăta un 6-7 tone la hectar, trebuie să facem trei tratări împotriva la boli şi dăunători şi măcar două cu îngrăşăminte.", spune Alexei Ivanov.

Din cauza preţurilor la carburanţi şi la îngrăşăminte, care au crescut considerabil, cheltuielile pentru tratamente vor creşte substanţial. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun au pregătit un program de susţinere pentru fermieri.

"Este grav, este greu. În acest sens deci noi am elaborat un proiect de hotărîre care ar presupune compensarea unei părţi din accize la motorină şi compensarea unei părţi din cheltuielile fertilizanţilor utilizaţi.", a menționat Vasile Șarban, secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii.

Din cauza secetei din toamna trecută, fermierii moldoveni au semănat grîu pe o suprafaţă de doar 255 de mii de hectare, cu 70 de mii mai puţin faţă de anul trecut.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?