X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4011

Chicu: „Toate gazele cumpărate de Moldova sînt rusești”

9 apr. 2023,, 14:30   Economie
5571 0

Autoritățile moldovenești au diversificat doar intermediarii de gaze naturale, iar toate gazele cumpărate de țară sînt rusești.

Potrivit ex-premierului Ion Chicu, conducerea Republicii Moldova, oricît de tare ar declara despre diversificarea resurselor energetice, gazele naturale achiziționate, cel puțin în acest sezon de încălzire, au rămas totuși de proveniență rusească.

Această declarație a fost făcută de Chicu la emisiunea Puncte de reflecție de la Vocea Basarabiei, relatează a-tv.md.

„Eu sunt gata să dau toate 10 degete la bătaie că tot gazul care l-am consumat noi, începînd de atunci de cînd am început să „diversificăm furnizorii” are proveniență rusească. În linii mari, dacă te uiți la toată treaba asta cu diversificarea, am cumpărat același gaz, numai că nu l-am mai cumpărat direct de la Gazprom la prețul care putea fi, dar am cumpărat prin diferiți intermediari”, a notat fostul premier.

Totodată, Chicu a subliniat că în această situație, cel mai grav lucru este că, „dacă înainte procurarea gazului o făcea Moldovagaz, acum gazul îl cumpără statul din bani publici”.


„După această diversificare, prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, noi am dat 11 miliarde de lei, i-am luat din buget și am cumpărat gazul respectiv. Oare acest mijloc de a ajunge la diversificare este rațional? Nu știu, eu socotesc că nu este rațional. Dacă diversificarea respectivă însemna că nu luăm gaz doar de la o sondă, de la un furnizor, eu încă pot să mai înțeleg… Dar aici e foarte discutabil”, a spus ex-premierul.

Potrivit lui Ion Chicu, este important să nu fii legat de un singur traseu de transportare a gazelor și să existe căi alternative de livrare.

„Dar pînă la urmă vă spun – noi nu am diversificat furnizorul, noi am diversificat intermediarii”, a rezumat fostul prim-ministru.

Serviciile de presă ale guvernului și Ministerului Economiei nu au comentat, deocamdată, declarațiile lui Ion Chicu.

40
1
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?