X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

Bolea: "Guvernul caută soluții pentru susținerea agricultorilor"

17 noi. 2023,, 13:27   Economie
2592 0

Ministrul Agriculturii a dispus crearea unui grup de lucru care va examina solicitările fermierilor din țară, după ce aceștia au anunțat un protest la Guvern, cu expunerea tehnicii agricole, pentru ziua de 22 noiembrie.

Ministrul de profil, Vladimir Bolea, a anunțat astăzi că Guvernul analizează mai multe opțiuni de susținere a fermierilor, care din diverse motive, au ajuns în situații de criză în acest an sau se află la limita falimentului. Ministrul a avut astăzi o discuție în acest sens și cu reprezentanții Asociației Forța Fermierilor.

Potrivit lui Bolea, la ora actuală au fost depuse 2400 de dosare de către agricultorii micro și mici pentru acordarea subvențiilor.

"Astăzi se va finaliza procesul de analiză a celor 2400 de dosare, iar de luni se vor începe transferurile către agricultori reieșind din potențialul de 167 de mii de hectare care vor fi subvenționate. Cele 200 de milioane se vor repartiza la peste 167 mii de hectare. Suma preliminară pentru un hectar se va ridică în jur la 1200 de lei. Vor beneficia în jur de 2400 agricultorilor micro și mici care au lucrat hectare cu suprafață mai mare de 1500 de hectare. Bani care vin în plus la cei deja alocați - 115 milioane debursați sub formă de accize de motorină", a declarat Bolea la o conferință de presă.

Oficialul a mai precizat că pentru evita falimentarea în lanț a producătorilor agricoli e nevoie de măsuri urgente și în același timp țintite. Potrivit lui, cele mai mari prejudicii le-au înregistrat agricultorii din sudul țării, a căror plantații au fost afectate de secetă deja al doilea an consecutiv. Deciziile de subvenționare vor fi luate pentru fiecare producător agricol în parte, a precizat el.


"Măsurile noastre sînt dictate de necesitatea de a susține agricultorii, care chiar sînt într-o situație complicată. Vorbim despre consecințele războiului, despre consecințele prăbușirii prețurilor. Numai în R.Moldova și în bazinul Mării Negre, ca și consecință a războiului au avut loc majorări de prețuri la motorină, la diferite tipuri de îngrășăminte - toate astea se reflectă în starea noastră de lucruri. Noi exportam în peste 24 de state cerealele noastre, astăzi - în 11 state. Presiunea este vădită asupra micilor producători. Noi exportam mult prin porturile ucrainene, ceea ce însemna prețuri reduse la logistică. Toate astea s-au reflectat asupra situației fermierilor ", a mai menționat Bolea.

Pe 22 noiembrie agricultorii au anunțat că vor ieși din nou la protest. Agricultorii din mai multe raioane se vor deplasa cu tehnică agricolă înspre Chișinău. Acestia sustin ca sînt la limita falimentului și disperării și nu au altă ieșire decât să iasă în stradă.

1
2
0
2
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?