X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4008

Are agricultura din Moldova viitor? Ce spune Bolea

29 iun. 2023,, 10:15   Economie
3170 0

55 de milioane de dolari vor fi investite în dezvoltarea sectorului agricol pînă în anul 2029, Vladimir Bolea spune că urmează ca Parlamentul să ratifice, iar sectorul care va beneficia este Zootehnia.

Declarațiile au fost făcute de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.md.

„Zootehnia este regina agriculturii și agricultorii care produc cereale trebuie să se orienteze spre acești cetățeni sau chiar ei să-și facă fermele de lapte pentru că un kilogram de grîu trecut printr-un animal și după vîndut lapte, brînză și cașcavaluri sunt cu totul absolut alte tipuri de profit. Zootehnia este una și a doua este evident vorbind despre raioanele din sudul Republicii Moldova care sunt foarte și foarte lovite de an de an de secetă, chiar și anul acesta care este un an ploios din punct de vedere a condițiilor meteorologice.

Per total este unul foarte bun avem unele sectoare din raionul Ștefan Vodă în care în unele sate care au practic o lună, o lună și jumate de cînd nu au văzut ploaie. Din acest considerent trebuie să începem un amplu proces de construire a tuturor sistemelor de irigare din Republica Moldova în aceste raioane, Ștefan Vodă, Căușeni, Vulcănești la sudul Republicii Moldova, Basarabeasca și multe alte raioane care practic agricultura fără sistem de irigare este o loterie și practic exact ca la loterie, adică practic în fiecare an ai numai pierderi”, a mai spus ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Întrebat dacă agricultura din Republica Moldova are un viitor, Vladimir Bolea a spus sigur că da.


„Aceasta a avut un trecut pînă în 1991 extrem de faimos, nu știu dacă va fi posibil vreodată să ajungem la acele momente de glorie prin care a trecut agricultura din R. Moldova pînă în 1991, dar cel puțin să o facem să fie profitabilă și să fie o ramură a economiei care să duduie și să aducă profit prin formă de impozite bugetul nostru național. Cu siguranță este posibil,” a mai adăugat Vladimir Bolea.

Republica Moldova va obține de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) un împrumut în valoare de 50,1 de milioane de euro pentru realizarea proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)”.

Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat coraportul la proiectul de lege pentru ratificarea acordului respectiv.

2
2
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?