X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 510

Alaiba, despre concurența neloială de pe cele două maluri ale Nistrului

6 iul. 2023,, 10:21   Economie
2906 0

Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, recunoaște că companiile de pe malul drept al Nistrului ar fi defavorizate, în raport cu companiile concurente care activează în regiunea transnistreană.

Oficialul susține că autoritățile de la Chișinău cunosc despre concurența neloială din stînga Nistrului și a dat asigurări – Guvernul va găsi soluții.

„Discuții în acest sens sînt în derulare”, a declarat ministrul Dumitru Alaiba în cadrul emisiunii „În Context” de la Moldova 1, notează newsmaker.md.

„O să fiu de acord. Un aspect ce ține de Transnistria este această concurență neloială și trebuie să recunoaștem. Chiar avem acum unele discuții în derulare, ca să venim în regim de urgență și cu anumite propuneri de modificări, de aranjamente, or atunci cînd pe o parte a Nistrului un antreprenor care, de exemplu, produce pîine, are costuri de X, iar pe altă parte a Nistrului costurile sunt de 5-7 ori mai joase, este evident că al 2-lea antreprenor este avantajat și cîștigă cotă de piață, dar asta nu este corect pentru economie, pentru corectitudinea relațiilor economice”, a declarat ministrul Economiei, Dumitru Alaiba.

Oficialul susține că concurența neloială se face simțită nu doar atunci cînd este vorba de costuri diferite la energie, dar și de povara fiscală și condițiile de licențiere pe care companiile le au și care sunt diferite pentru antreprenorii de pe cele două maluri ale Nistrului.


„Atunci cînd, de exemplu, o farmacie, un restaurant, orice domeniu, cînd aceste 2 companii, de pe ambele maluri ale Nistrului au diferite condiții de a opera, atunci asta se transformă într-o problemă de concurență. Recunosc problema asta. O să venim cu soluții. O să avem discuții și cu vicepremierul pe reintegrare (nr. Oleg Serebrian), pentru că sînt și ramificări de ordin politic, de care trebuie și vom ține cont, dar încă o dată – cel mai important acum pentru noi este să susținem economia corectă și transparentă și asta o să facem”, a conchis ministrul Dumitru Alaiba.

2
0
0
0
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?