Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4024

Pe șoseaua Balcani din capitală, vor fi construite poduri noi

19 iul. 2023,, 07:45   Capitala
4396 0

În zona șantierului de reabilitare a podului peste rîul Bîc și a pasajului peste calea ferată din sectorul Buiucani al capitalei, lucrările sînt în toi. Mai exact, pe șoseaua Balcani din Chișinău au fost demolate podurile vechi, iar în curînd vor fi construite altele noi.

Tot aici, vor fi instalate peste 50 de corpuri de iluminat. Deși proiectul este unul de amploare, responsabilii de la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) spun că vor face tot posibilul să dea în exploatare sectorul pînă la sfîrșitul anului 2025.

Potrivit autorităților, porțiunea șoselei Balcani pînă la strada Pietrăriei este traversată zilnic de aproximativ 40 mii de mașini, iar după modernizare drumului ambuteiajele practic vor dispărea în această zonă.

„În primul rînd aduce un plus de siguranță, nu mai sînt puncte de conflict. Nu se mai așteaptă ca un anumit transport să vireze la stînga, acesta are banda dedicată.

În planurile noastre mai avem construcția a trei noduri rutiere, acesta este unul din noduri, următorul va fi amenajat la intersecția cu strada Petricani și accesul către Ghidighici. Și al treilea nod este accesul către Grătiești”, a spus directorul adjunct al ASD, Serghei Gălușcă, transmite Noi.md cu referire la Moldova 1.


Săptămîna aceasta, vor începe lucrările de amenajare a stratului de pietriș, iar pe alte sectoare vor fi efectuate lucrări de pozare a conductei de canalizare pluvială.

Pînă acum au fost defrișați copaci, a fost scos stratul fertil și executat terasamentului din argilă. Totodată, au fost construite podețele pe drumul de acces către zona industrială „Pruncul".

Proiectul este finanțat din Fondul Rutier. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 175 milioane de lei, iar lucrările urmează a fi finalizate pînă la sfîrșitul anului 2025.

4
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?